Browsing Category

aberatii de-ale mele

aberatii de-ale mele

Nu plânge, Ană! Ouăle se varsă

11 mai 2015

Nu mai poți intra pe o revistă online de femei sau pe un blog de efeminat fără să citești pledoaria pentru amante. Cum nevasta supraponderală o arde pleașcă pe canapea în iz de tocăniță și sarmale-n varză, iar amanta duhnește a Chanel și plăceri neasemuite. Nimic nu pute mai rău decât banalitățile poleite în neologisme și metaforele compunerilor de clasa a doua. Amanta e o simfonie de culori, asemeni primăverii, iar nevasta e ca Muma Pădurii, Vrăjitoarea cea rea cu negi pe nas ș.a.m.d.

Ei, realitatea e mai brutală. Se dă un nene cu șorici gros, care a făcut o supradoză de Youporn și vrea și el pepușe agățate de lustră cu capu-n jos și găoacea-n sus. Dacă am trăi într-o lume normală, unde femeile s-ar valora ceva mai mult decât o grămadă de fecale, nenea din poveste s-ar trezi dreacu’ din dulcea-i visare onanistică și s-ar duce la muncă. Dar nu! Pentru că în poveste apare EA. Nimfa smulsă din spuma mării, aruncată direct în spuma marii p…ersonalități. În fapt, un soi de găină care se împiedică, să nu pară nici proastă, nici curvă. Da’ creierul de găină nu e mic destul, până nu e și fudul.

Găina din povestea noastră chiar crede în romanțele de Minulescu recitate de domnul porc de mai sus. Ea trăiește cu iluzia că Madam Tocăniță e o ciumegă care n-a mai făcut sex cu consortul din Paleolitic și cu care dânsul stă din milă, plictiseală și alte treburi. N-o părăsește pe Madam Tocăniță de bun ce e! Sufletist, familist… Aș! Înaripata nu se gândește că singurul ei rol e legat, desigur, de ouă. Care tre’ să se verse undeva. Că de-ar fi mai mult, ar fi ea aia care opărește cartofii și rumenește costița.

Nu plânge, Madam Tocăniță! Ouăle se varsă. Da’dacă știi precis că s-au vărsat în capul găinii naive de mai sus și în loc s-o iei la goană în lume tu împăturești sarmalele în continuare, plângi fă! Ce dracu’să faci?

aberatii de-ale mele romanisme

Haoleu, cui îi lași Merțanul tău?

7 mai 2015

Se spune că ești fericit ca un pește-n apă când savurezi micile bucurii ale vieții. Pentru mine, cafeaua de duminică, alături de iubit, e una dintre ele. Ne așezăm ca bătrânii în bucătărie, fierbem apa cu ochii lipiți și ne trezim împreună în aromă de dulce cofeină. Dar ce te faci când peștele nu e pește cu coadă, ci cu lanț gros la gât? Și moare.

manele cimitir

manele cimitir

Iei prima gură de cafea și ți se opintește în gât. Te-ai obișnuit cu vederea spre cimitir, că doar moartea e singurul lucru cert din toată lumea asta incertă. Și începe, tăticule, ceva de genul(pot doar să improvizez):

“Au, au, auuuu! Hau, hau, hauuuu!

Tădâgâdâm, tădâgâdâm

De ce frățică ai plecatîîîîîîîîîîîîîîîîîî

Copilașii i-ai lăsatîîîîîîîîîîîîîîîîîîî

Văleleu și haoleu

Cui îi lași Merțanul tău, măăăăăăăăăăăi?

Tădâgâdâm, tădâgâdâm

Și piranda-n curte rageeeee, au, au au

Că n-o mai tragi de… chiștoace

Solo! Ha, ța, parampapa!”

Tădâgâdâm, tădâgâdâm”

Ca niște inși total uncool, am sunat la Poliție să oprească party-ul care ținea deja de vreo oră. Și iată magistralul răspuns al autorităților în care ne punem baza, dându-le toată încrederea și mai ales impozitele:

Ce să facem domn’le? Așteptați și voi să-l îngroape!

Și-am încălecat pe-o șa,

Și în loc de o cafea

Am savurat o manea

Tădâgâdâm, tădâgâdâm!

aberatii de-ale mele

Iohannax

24 noiembrie 2014

Eu îs moldoviancă, bre! Moldăviăn and proud!

Vorbesc mult, cu debit, vrute și nevrute. Nemurirea sufletului și fierberea unui ou îmi ocupă la fel de mult spațiu în minte și în cascada de vorbe care, odată pornită, n-o mai oprește nici cutremurul de pe plaiurile natale.

Când vreau să plâng, plâng. Ba chiar urlu, strâng perna în brațe, rămân cu fulgii între dinți și-apoi mai urlu oleacă.

Dacă mă enervez, am grijă ca cel vizat să știe. Nu pot să tac, nu pot să mă temperez, nu mă pot preface.

Sunt ca o carte în bătaia vântului, deschisă și cu paginile aflate într-un veșnic freamăt.

Mi-e drag de mine însămi, dar câteodată nu știu când să mă opresc. Câteodată simt nevoia să mă ardelenizez, să o las mai moale. Când mă întreabă cineva ce fac să nu mai zic “bine” apăsat și cu nițel țignal, ci un “bine” molcom, relaxat, chilluit. Să nu mai dau cu disperare din picior când cineva întârzie la o banală întâlnire. Să nu mai pomenesc de atâtea organe ale căror loc e în chiloți, nu în discuții aprinse.

Am nevoie de-un Iohannax.

P.S.-Departe de mine toată nebunia de zilele astea. Oamenii parc-au luat-o razna și fac dintr-un om normal un soi de Superman care-i va scoate din noroi în trei secunde. Uite-așa apar autostrăzile, uite-așa dispar maidanezii, uite-așa trăim ca în Germănica. Zâmbim tâmp sub aripa protectoare a străinului care face ordine în țară. Relax, people, take a Iohannax!

aberatii de-ale mele

Fina linie dintre moral și imoral

26 septembrie 2014

De la ce punct o femeie devine ușuratică? Ține de numărul partenerilor, de frecvență sau de numărul de picioare dintr-un pat? A fost și va fi discutabil. Din punctul meu de vedere, linia între moral și imoral se trage la incest. În rest, orice acte sexuale consimțite între doi sau mai mulți adulți țin de intimitatea lor, nu de părerea mea. Punct.

Ramona  a postat pe Facebook o știre în care se spune că incestul ar putea deveni legal în Germania. Probabilitatea ca asta să se întâmple e una infimă, însă eu vreau să atrag atenția asupra minunatei noastre legislații în domeniu. Conform Codului Penal, incestul este “raportul sexual consimțit, săvârșit între rude în linie directă sau între frați și surori”. Partea mișto abia acum vine: nu sunt incriminate actele homosexuale, actele sexuale orale sau anale ori actele de natură sexuală.

Așadar, liber la distracții între tată și fiu, surori, fii, bunic și nepot etc. Logica șubredă a prevederii legale ar fi că numai prin raport sexual ar putea ieși copii cu cinci mâini și patru nasuri. Și totuși? Ce moralitate și normalitate mai protejăm? Râdeți, glumiți, dar nu scăpați nuiaua în scorbură, că vă paște o răcoare de până la cinci ani.

aberatii de-ale mele ganduri

Creier creț, inimă idioată

24 septembrie 2014

În ultima vreme am ajuns un soi de love coach pentru prietenele mele. La o statistică rece, mai bine de jumătate au o viață sentimentală ca-n telenovele. Fete istețe de felul lor, independente financiar, cu inimi proaste făcute grămadă. Eu știu una și bună: când ești călcat în picioare, te ridici, te scuturi de praf și mergi mai departe. Dar nu. Lucrurile trebuie să fie complicate.

Dragostea din ochii lor are nuanțe pe care don’șoara stană de piatră aici de față nu le poate vedea. Dacă până de curând m-am considerat destul de deschisă la minte, în ultima vreme mă cam îndoiesc de mine însămi. Care mama mă-sii o mai fi normalitatea, dacă cei mai mulți dintre oamenii din jurul meu sunt fie torționari, fie victime? Niciodată pe poziții egale în relațiile lor.

Cred că unii pur și simplu nu se văd în relații normale, firești după mine. Fără mințit, fără înșelat, fără spart electrocasnice și alte asemenea distracții domestice. Cum se arată calea spre împăcare sau un nou drum, cum pac! mai facem o trăsnaie.

Inima idioată spune că un om poate iubi doi oameni în același timp și că un om mințit în mod repetat și călcat sistematic în picioare poate și trebuie să ierte și chiar mai mult, să uite. Totul din dragoste. Iubirea nu-i alb negru, e curcubeu și trebuie musai să fie cu năbădăi. Degeaba creierul tot dă semne de avarie, dacă sufletul e retardat și o arde eminescian.

Sau poate eu nu gândesc bine lucrurile. Aș putea oricând să încing tigaia și să-mi aștept consortul mișelește după ușă la lăsatul serii.

“Vrei sare și piper, mă? Ia d-aci!”

aberatii de-ale mele romanisme

De cealaltă parte a citatului

7 iulie 2014

Când văd vorbe de duh pe net, majoritatea sunt cu și despre proști. Nu există citat de-ăsta care să nu mă sfredelească puțin pe interior. Dacă mama proștilor e mereu gravidă, prostul nu e prost destul până nu e și fudul, iar prostul nu știe niciodată că e prost, văleleu maică! Statistic vorbind, mă aflu printre proști. Dacă sunt și nu știu? Ce mă fac dacă sunt de partea cealaltă a citatului?

Ei bine, lumea nu prea își pune întrebări de genul ăsta. Se dă un articol în care autoarea, absolventă de Litere, se exprimă corect gramatical folosind expresia “o prietenă de-ale mele”. Să te ții ce furtună de comentarii și-a luat în freză. Unu’din vitejii comentatori n-a catadicsit să verifice măcar…  Specia asta de comentator se numește șobolan de subsol. Subsol de editorial. Vede numa’ proști în jur și totul îi pute, deci el e de partea bună a citatului cu proști.

Acum e la modă subiectul cu BAC-ul și cum noi eram mega-deștepți și tinerii de azi făcuți grămadă. Nu uit că am avut o colegă în spate care s-a inspirat integral din lucrarea mea de geografie. Că nu m-a durut umărul să mă mișc mai așe. “Nici s-ă luaț-i bacul nu sunte-ți în stare, bă!”, zice comentatorul baBAC. Distracții care se lasă cu smiley-uri multiple mai sunt și textele cu î din i (iarăși, perfect ok) și veșnica dispută pe numărul de i-uri din finalul cuvintelor. Savuros, să moară mama proștilor, probabil și a mea.

Internetul în general și Facebook în special reprezintă o lume minunată, în care vei găsi, nuuumai prostii. O lume cu putoare și vaste porcării, peeeentru copii.

aberatii de-ale mele

Nu te mai machia, iubito!

24 iunie 2014

Am citit acum ceva vreme pe blogul unei vedetuțe de telenovele o pledoarie sfâșietoare despre frumusețea naturală, despre cum nu e nevoie de tocuri cui, rimel și perie de păr. Cum chipul ei pur, neîntinat de chitul la borcănaș, îi reamintește în fiecare secundă de iubirea ce i-o poartă. Cum în părul ei ciufulit vede chipul copiilor ce vor veni. Puteți să-mi spuneți superficială sau oricum altcumva, da’ numai a omăt proaspăt scăldat în levănțică nu mă gândesc când mă trezesc dimineață nas în nas cu consortul.

Când dau cu ochii de oglindă nu văd o nimfă plutind pe spuma învolburată a mării. Văd o meclă șifonată de perna țeapănă, un păr lovit de tornadă, ochi injectați de nesomn și broboane de transpirație pe la tâmple. Tresar un pic la modul “văleuuu, naturală mai sunt” și purced la murdărirea darurilor scumpe de la ăl de sus. În cinci minute, nu mai mult, deja arăt a om, deși sunt din născare femeie.

Până și muncitorii asudați de pe șantier, atunci când agață, strigă: „Ce naturală ești, pepușe! Șomoiogul de păr din creștetul capului e ca o stea. Ai căzut cumva din brațele unui înger așa lălâie și ciufulită?”

Fetelor, nu mai ascultați de Jose Armando de-ăștia! Cu un rimel bun, o perie decentă și un ruj mai acătării e al naibii de ușor să arăți prezentabil. Doar de-aia Dumnezeu când a făcut bărbatul i-a zis că e perfect. Când a văzut femeia a șoptit: Tu trebuie să te mai machiezi un pic…

sursa foto

aberatii de-ale mele Carti

Cea mai bună carte de citit pe budă

19 iunie 2014

Și premiul se acordă… “Femeile vin de pe Venus, bărbații de la băut”, de Simona Tache și Mihai Radu. Simona e o tipă foarte mișto, al cărei blog îl citesc aproape zilnic, dar na’, probabil că o cunoașteți deja dacă știți a căuta pe Google. Cațavencii sau, mă rog, Academia Cațavencu, nu mai citesc de prin facultate, când mă îndeletniceam cu grozavele scrieri în același loc de perpetuă contemplare menționat în titlu. Acum mă limitez la Mama și copilul, Head & Shoulders și Nivea.

Rog a nu se lua drept jignire sau persiflare premiul aferent, ci a se lua ca atare. Cum în ultimele luni, de când piticul a început timid să pășească nu mai am liniște fizică sau psihică decât în somn, mi-a rămas doar un refugiu al cititului și ăla pe fugă, buda.

Cu un talent de critic literar în mizerie, îmi permit să decretez în umila-mi părere că e o carte a naibii de faină. Dacă ai avut măcar o relație de o lună, n-ai cum să nu te regăsești. Problema mea e că mă regăsesc deseori și în rolul masculului, fapt ce confirmă bănuiala-mi veche cum că trebuia să fiu bărbat.

Cartea asta (de fapt o sumă a articolelor din gazetă) e scrisă exact așa cum îmi place mie, fără fasoane, fără floricele roz pudrat scăldate în lacrimi de femeie părăsită și alte scrieri sensibile în care nu m-am regăsit niciodată. Asta, în orice caz, contează mai puțin. Important e că râzi de unul singur într-o încăpere de doi pe doi la citirea a doar câteva pagini, cât nu râzi la zece comedii americane.

În concluzie, o recomand cu toată sinceritatea, mai ales acum că vine concediul și nu v-ar strica o porție zdravănă de râs pe șezlong. Sau pe budă.

sursa foto

aberatii de-ale mele

Când ai dubii, întreabă un bărbat

18 iunie 2014

Te cerți cu iubitul aproape zilnic? Treci prin examene istovitoare în sesiune? Nu știi cu ce să te îmbraci? Te plictisești? Ești deprimată? Nu da banii pe psiholog, întreabă un bărbat. Ei au cele mai simple soluții la orice dilemă. Mai jos câteva exemple.

Nu vă mai înțelegeți? Petreci zile și nopți gândindu-te cum să salvezi relația? Citești tot Cosmopolitanul și-ți faci și testele alea retarde cu “Mă mai iubește?” Lasă-l și treci la altul.

Ai cinșpe rochii întinse pe pat și nu știi pe care să o iei la evenimentul de diseară? Culoare tare sau pastel? Scurtă sau lungă? Simplă sau cu picățele și ștrasuri în formă de magnolie? E aia călcată deja.

Ești stresată la job? Simți că te-ai plafonat și presiunea e prea mare? Faci strategii de autoevaluare și grafice tip plăcintă să vezi unde greșești? Dă-ți demisia!

Nu știi ce o să faci la examen, e materie multă, oboseală la fel. Ce naiba să faci? Învață!!

Te-a luat o plictiseală soră cu moartea, iar canapeaua ți-e prieten și amant? Spală vase, șterge prafu’!

E ca la Vrei să fii miliardar cu sună un prieten. Simplu, rapid, fără complicații inutile. Cum te prinde microbul firului despicat în șaptejdemii, bagă un apel rapid la un vajnic urmaș al lui Adam și totul se rezolvă.

Așa o fi avut și săraca Evă o dilemă cu mărul.

Adameee! Un șarpe dubios mi-a dat un măr. E roșu, pârguit, miroase grozav, mi-e poftă de crăp! Ce să fac? Mi-e și foame pe deasupra!

Mănâncă-l, bre!

Dacă l-ar fi ascultat și nu făcea teoria chibritului, a echilibrului între a avea și a dărui, a relației perfecte în care partenerii impart totul, lumea ar fi fost alta. Ea era izgonită, iar el trăia fericit până la adânci bătrâneți cu șarpele.

sursa foto

aberatii de-ale mele romanisme

Concediu fără români. Care-i faza?

17 iunie 2014

Nu mai poate omul citi un blog, un ziar, o știre, o măslină, fără sfaturi despre cum poți scăpa de români în concediu. Desigur, categorie din care cumva ne excludem când vine vorba de nasoale, dar ne includem automat când… Halep. Dacă înlocuim români din știri de-astea cu purici sau păduchi, tot parcă sună mai blând.

Ce-aveți băi, nenicule, stimați arieni cu coama bălaie și ochii azurii, născuți în Narnia? Așa-i că pe voi v-a adus preamărita barză din Monaco, pe muzica lui Bach, cu diamante în pempărși? Nevrând să fie nici fufă, nici proastă, s-a împiedicat în fața bărzoiului și v-a scăpat aici, la naiba!

Eu nu prea ies din țară, dar și când ies merg mai mult la bulgari sau greci. Nu trece vară să n-aud despre vreo insulă sau stațiune că bleah, e plin de români. Mă uit la mine însămi. Nu am cinci urechi și șase ochi, nu put, nu-mi curge scuipat din gură, deci uat dă fac?

Am râs bine într-un an când, înainte să plec în Zakyntos, am citit prin Gândul o știre cu plaje pe care nu găsești români(chiar așa avea titlul), printre care și Shipwreck, aflată pe insula cu pricina. Într-un final, ajunsă pe plaja cică nepătată de scursurile carpato-danubiane-pontice, am găsit acolo două grupuri de inși, vreo 30 de persoane în total. Toți români și toți foarte ok. O altă fază tare e că atunci mergeam la plajă cu tabla de șah după noi. Un nene a zis din start: “Români, ha? Cine mai vine cu tablele la mare?”

În puținele mele plimbări pe afară Rusia și Marea Britanie rupeau la trimis populație bețivană și zgomotoasă, nu că ăsta e neapărat un lucru rău. Așadar, care-i faza?