Am citit acum ceva vreme pe blogul unei vedetuțe de telenovele o pledoarie sfâșietoare despre frumusețea naturală, despre cum nu e nevoie de tocuri cui, rimel și perie de păr. Cum chipul ei pur, neîntinat de chitul la borcănaș, îi reamintește în fiecare secundă de iubirea ce i-o poartă. Cum în părul ei ciufulit vede chipul copiilor ce vor veni. Puteți să-mi spuneți superficială sau oricum altcumva, da’ numai a omăt proaspăt scăldat în levănțică nu mă gândesc când mă trezesc dimineață nas în nas cu consortul.
Când dau cu ochii de oglindă nu văd o nimfă plutind pe spuma învolburată a mării. Văd o meclă șifonată de perna țeapănă, un păr lovit de tornadă, ochi injectați de nesomn și broboane de transpirație pe la tâmple. Tresar un pic la modul “văleuuu, naturală mai sunt” și purced la murdărirea darurilor scumpe de la ăl de sus. În cinci minute, nu mai mult, deja arăt a om, deși sunt din născare femeie.
Până și muncitorii asudați de pe șantier, atunci când agață, strigă: „Ce naturală ești, pepușe! Șomoiogul de păr din creștetul capului e ca o stea. Ai căzut cumva din brațele unui înger așa lălâie și ciufulită?”
Fetelor, nu mai ascultați de Jose Armando de-ăștia! Cu un rimel bun, o perie decentă și un ruj mai acătării e al naibii de ușor să arăți prezentabil. Doar de-aia Dumnezeu când a făcut bărbatul i-a zis că e perfect. Când a văzut femeia a șoptit: Tu trebuie să te mai machiezi un pic…
No Comments