Iohannax

Eu îs moldoviancă, bre! Moldăviăn and proud!

Vorbesc mult, cu debit, vrute și nevrute. Nemurirea sufletului și fierberea unui ou îmi ocupă la fel de mult spațiu în minte și în cascada de vorbe care, odată pornită, n-o mai oprește nici cutremurul de pe plaiurile natale.

Când vreau să plâng, plâng. Ba chiar urlu, strâng perna în brațe, rămân cu fulgii între dinți și-apoi mai urlu oleacă.

Dacă mă enervez, am grijă ca cel vizat să știe. Nu pot să tac, nu pot să mă temperez, nu mă pot preface.

Sunt ca o carte în bătaia vântului, deschisă și cu paginile aflate într-un veșnic freamăt.

Mi-e drag de mine însămi, dar câteodată nu știu când să mă opresc. Câteodată simt nevoia să mă ardelenizez, să o las mai moale. Când mă întreabă cineva ce fac să nu mai zic “bine” apăsat și cu nițel țignal, ci un “bine” molcom, relaxat, chilluit. Să nu mai dau cu disperare din picior când cineva întârzie la o banală întâlnire. Să nu mai pomenesc de atâtea organe ale căror loc e în chiloți, nu în discuții aprinse.

Am nevoie de-un Iohannax.

P.S.-Departe de mine toată nebunia de zilele astea. Oamenii parc-au luat-o razna și fac dintr-un om normal un soi de Superman care-i va scoate din noroi în trei secunde. Uite-așa apar autostrăzile, uite-așa dispar maidanezii, uite-așa trăim ca în Germănica. Zâmbim tâmp sub aripa protectoare a străinului care face ordine în țară. Relax, people, take a Iohannax!