Haoleu, cui îi lași Merțanul tău?

Se spune că ești fericit ca un pește-n apă când savurezi micile bucurii ale vieții. Pentru mine, cafeaua de duminică, alături de iubit, e una dintre ele. Ne așezăm ca bătrânii în bucătărie, fierbem apa cu ochii lipiți și ne trezim împreună în aromă de dulce cofeină. Dar ce te faci când peștele nu e pește cu coadă, ci cu lanț gros la gât? Și moare.

manele cimitir
manele cimitir

Iei prima gură de cafea și ți se opintește în gât. Te-ai obișnuit cu vederea spre cimitir, că doar moartea e singurul lucru cert din toată lumea asta incertă. Și începe, tăticule, ceva de genul(pot doar să improvizez):

“Au, au, auuuu! Hau, hau, hauuuu!

Tădâgâdâm, tădâgâdâm

De ce frățică ai plecatîîîîîîîîîîîîîîîîîî

Copilașii i-ai lăsatîîîîîîîîîîîîîîîîîîî

Văleleu și haoleu

Cui îi lași Merțanul tău, măăăăăăăăăăăi?

Tădâgâdâm, tădâgâdâm

Și piranda-n curte rageeeee, au, au au

Că n-o mai tragi de… chiștoace

Solo! Ha, ța, parampapa!”

Tădâgâdâm, tădâgâdâm”

Ca niște inși total uncool, am sunat la Poliție să oprească party-ul care ținea deja de vreo oră. Și iată magistralul răspuns al autorităților în care ne punem baza, dându-le toată încrederea și mai ales impozitele:

Ce să facem domn’le? Așteptați și voi să-l îngroape!

Și-am încălecat pe-o șa,

Și în loc de o cafea

Am savurat o manea

Tădâgâdâm, tădâgâdâm!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *