În ultima vreme am ajuns un soi de love coach pentru prietenele mele. La o statistică rece, mai bine de jumătate au o viață sentimentală ca-n telenovele. Fete istețe de felul lor, independente financiar, cu inimi proaste făcute grămadă. Eu știu una și bună: când ești călcat în picioare, te ridici, te scuturi de praf și mergi mai departe. Dar nu. Lucrurile trebuie să fie complicate.
Dragostea din ochii lor are nuanțe pe care don’șoara stană de piatră aici de față nu le poate vedea. Dacă până de curând m-am considerat destul de deschisă la minte, în ultima vreme mă cam îndoiesc de mine însămi. Care mama mă-sii o mai fi normalitatea, dacă cei mai mulți dintre oamenii din jurul meu sunt fie torționari, fie victime? Niciodată pe poziții egale în relațiile lor.
Cred că unii pur și simplu nu se văd în relații normale, firești după mine. Fără mințit, fără înșelat, fără spart electrocasnice și alte asemenea distracții domestice. Cum se arată calea spre împăcare sau un nou drum, cum pac! mai facem o trăsnaie.
Inima idioată spune că un om poate iubi doi oameni în același timp și că un om mințit în mod repetat și călcat sistematic în picioare poate și trebuie să ierte și chiar mai mult, să uite. Totul din dragoste. Iubirea nu-i alb negru, e curcubeu și trebuie musai să fie cu năbădăi. Degeaba creierul tot dă semne de avarie, dacă sufletul e retardat și o arde eminescian.
Sau poate eu nu gândesc bine lucrurile. Aș putea oricând să încing tigaia și să-mi aștept consortul mișelește după ușă la lăsatul serii.
“Vrei sare și piper, mă? Ia d-aci!”
No Comments