O mămică fericită romanisme

Tica, tica, m-a bătut mămica!

22 august 2016

Ca o mamă denaturată ce sunt, am lăsat copilul o lună la bunici vara asta. Mama, fire sensibilă. A cumpărat o cărticică de citit nepoțicii. Redau mai jos o poezie de mare rafinament, esența parentingului modern, miezul creșterii copiilor:

Tica, tica, tica

M-a bătut mămica,

C-a mâncat pisica,

Toată mâncărica.

Și m-am dus la școală,

Cu burtica goală!

Ar fi poate de râs într-o lume paralelă dacă, în timpul pe care ni-l petrecem asortând quinoa la wrap, certând bătrânele care oferă pufuleți în parc, demonizând mamele care recurg la biberon, am arunca o privire la lumea reală. Care, din păcate, la asta se reduce.

Eram într-o seară la bere la terasă, iar lângă noi ședea o bravă familie. Cel mic, pe la vreo 3, 4 ani, s-a îndepărtat nu mai mult de doi metri de părinți, pentru a pipăi o lampă din iarbă. În două secunde era smucit de tată și plesnit la fund cu asprime și cu zgomot. Mititelul nici măcar n-a plâns, n-a scâncit, nu s-a revoltat. Era, probabil, obișnuit. Asta mi s-a părut trist, de fapt. Că pentru el era ceva firesc, natural.

Mi-ar plăcea să scoatem, măcar din când în când, nasul din cărțile frumos colorate de parenting și să vedem că singura nevoie a unui copil e nevoia de dragoste. Dragoste pe care o putem oferi numai prin atenție, respect, afecțiune și nu prin ingrediente de peste mări și țări, cursuri și activități extrașcolare care nu le lasă măcar un ceas de joacă pe zi, haine și jucării luxoase pentru care răpim din timpul nostru alături de ei. Timp pe care nu-l putem recupera vreodată.

palma-la-fund

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply