Pe vremea mea…

Dexonline spune că nostalgia este definită prin: sentiment de tristețe, de melancolie provocat de dorința de a revedea un loc iubit, o persoană apropiată sau de a retrăi un episod din trecut. Ei bine, atunci când stai prea mult cu capul întors spre spate, riști să rămâi cu gâtul strâmb și drept consecință, să gândești la fel de strâmb.

În ultimii ani, am intrat mult mai puțin pe Facebook, mai degrabă pentru postări ale unor oameni care fie mă amuză, fie mă întristează, fie mă fac să gândesc mai mult. Știți, genul de content de care nu ai parte pe Instagram, de exemplu. Măi, nu trece zi de la Bunuțu’ în care să nu mă roadă curiozitatea să văd comentariile de sub diverse articole. E un soi de dependență bolnavă. Ca atunci când calci într-un câcat pe stradă și te holbezi la el, în loc să începi să te ștergi mai repede. 

Fie că e vorba despre educație, protecția mediului, droguri, politică, fotbal, orice, Pe vremea mea e veșnic prezent. Lumea suferă după trecut. Încep să înțeleg cum e. Te uiți la pielea fleșcăită de pe burtă și în loc să mergi naibii la săliță, suspini după vremurile în care băgai tocăniță în tine și erai fină ca mătasea. Revenind, acum că au trecut cca 20 de ani de prin liceu, cred că pot, cu încrederea și autoritatea dată de ridurile de pe la ochi (a se vedea dovada foto), să confirm sau infirm aceste mituri.

Pe vremea mea se făcea școală

Aha, da, da. De-asta 90% dintre comentariile lăsate de vârsta 35+ sunt nu agramate, ci de-a dreptul hieroglifice. Băi, par scrise de… Nici nu știu cum să spun exact. Nu vreau să jignesc vertebratele, așa că o să zic euglene. Oameni care au scris tip flegmă. Își întind mucusul pe tastatură, ca melcul. Una e să omiți o cratimă din neatenție și cu totul alta e să o pui unde nu trebuie sau să scrii nonșalant “ânceput”, “ân față, “ânpreună”. Mda, multă, multă școală. Și să știi că dacă luai bătaie de la profesor, asta nu înseamnă că așa ai devenit mai deștept, ci doar mai agresiv. 

Pe vremea mea tinerii nu se drogau

Află că încă de acum vreo 20 de ani, tinerii  începuseră deja să se drogheze, dar era mai mult în cercuri restrânse și pentru bugete mai mari. În schimb, băutura era temelie. Prima mea beție adevărată a fost la 12 ani, cu o combinație dubioasă de Angelli Cherry, Garrone și gin sec. Se întâmpla la discoteca de la țară. Fix acolo unde s-a născut veșnicia, aerul e curat, oamenii au suflet mare, iar băutura curge râuri. Nu că ar fi fost diferit la oraș. În clasa a VI-a un coleg a ajuns direct la spital, în comă alcoolică, după ce a chiulit de la prima oră și a aterizat direct în barul de lângă. Menționez că eram deja la un liceu bun din oraș. La 14 ani am comandat primul cocktail la barul de lângă liceu. M-a refuzat cineva? Ce credeți? Nuuuu. La fel de bine se primeau banii și pentru țigările la bucată. Fumam ca turcii peste tot și de toate. Deci da, am lămurit-o și pe asta. 

Pe vremea mea nu se punea problema de educație sexuală

Trebuie doar să te uiți în jur și vezi că asta e adevărată. Ne luam sfaturile din Bravo și Popcorn, pentru că la școală veneau doar câteva fete de la Always care albăstreau absorbantele, de parcă aveam sânge albastru, nu din ăla banal, de fete normale. În liceu nu aveam internet, cei mai mulți dintre noi, așa că mai greu cu site-urile dedicate. Dădeam banii de pachețel pe reviste deocheate, care mai degrabă ne amuzau decât să ne educe sau măcar să ne excite. Despre avort nu se vorbea deschis, dar se făcea acolo unde era cazul. Dacă vine cineva și-mi spune că s-a protejat de fiecare dată când a făcut sex, fără excepție, aș vrea și eu să văd minunea. Nu cunosc pe nimeni. Pur și simplu, unii au fost mai norocoși decât alții.  

Pe vremea mea femeile își știau locul

Asta e printre “preferatele” mele. Iar atunci când vine din partea altor femei, e cu atât mai grav. Femeia trebuie să fie, în ordine aleatorie, următoarele: bucătăreasă, curvă, fotomodel, gospodină, mamă, contributor la veniturile familie, sac de box, intelectuală rafinată, comediant, psiholog și multe altele. Da’ char nu știu, domn’le ce se întâmplă cu muierile în ziua de azi. Ale dreacu’ vin obosite de la muncă, iar după ce strâng prin casă, fac mâncare, hrănesc, fac lecții și adorm copilul, nu mai au chef de minutul magic de sex nebun. Se autodistruge societatea, vă jur! Dragi bărbați, există o regulă simplă în relații și căsnicii: nu ajuți prin casă, n-ai parte de amor. E ca la smartphone, îi moare bateria repede atunci când îl abuzezi. Mai multe despre asta într-un articol separat, dacă vreți, că e mult de zis.

Pe vremea mea bărbatul era bărbat

Dacă mai devreme am zis de femei, e destul de clar că bărbații au o viață mai ușoară. Nu-s judecați prea tare pentru kilograme în plus, libertate sexuală, gătit, ci mai degrabă pentru vestimentație. Blugi pe gleznuță, blăniță, pantaloni cu turul lăsat. Mna, cică ar fi fătălăi. Dacă aruncați o privire prin istoria lumii, veți vedea că șmecherii adevărați purtau fustiță, blăniță și toc. De ceva timp încoace, băieții în tricou se descurcă mai bine decât cei în sacou. Zic să lăsăm bărbații să se îmbrace cu ce vor, când vor. 

Dacă mai aveți altele, le aștept în comentarii 🙂