Mereu mi-am imaginat cum ar fi fost viaţa mea dacă s-ar fi inventat pastila pentru durere în fund. Ahem, nu Nurofen sau ceva de genul, ci din contră. Ceva care să facă să izvorască durerea dintre obrăjori, să te străpungă, să te înţepe, să-ţi amorţească simţurile şi moralitatea pe bună dreptate desuetă. Mai decent spus, să nu-ţi mai pese de toate porcăriile. Sau, mai bine zis, rahaturile dacă tot vorbim de fund.
Probabil n-aş mai fi găsit firul ăla nemernic de păr alb, care numai a înţelepciune nu aduce, ci mai degrabă că mă apropii de fatidica vârstă de 27 de ani, la care până şi magnificul Kurt Cobain a simţit nevoia să-şi facă un harakiri cu pistolul. Sunt sigură că şi ăstuia i-a păsat prea mult.
Atenţie, nu mă refer la a-ţi păsa de tine insuţi ci mai degrabă de a trăi prin fericirea altora. Eu sunt genul ăla de om puţin cretinel, în sensul că dacă îi văd pe alţii fericiţi, mă simt bine. Un lache din ăla simpatic, al naibii de amabil şi drăguţ cu toată lumea, care şi-o ia în freză constant. Şi nimic nu mă face mai nefericită, frustrată şi dezgustată decât incorectitudinea. Timpul trece, istoria se repetă, eu nu învăţ nimic. Bad, bad July!
Poate la al douăzecilea de fir alb voi ajunge şi eu să realizez că TREBUIE să te gândeşti la tine. La garsoniera unde am stat până acum câteva luni am avut o proprietară care, deşi fără prea multă şcoală, era de o isteţime ieşită din comun. Ce mi-a spus atunci n-am uitat niciodată şi încă mă lupt cu mine să nu uit de cruntul adevăr din vorbele ei : “Dragii mei, mila e pentru proşti”.
11 Comments
punctual, ‘ca is prea incantat de revenirea ta pe blog si tb sa sintetizez ideile astfel 🙂
1. „harakiri cu pistolul” e o formulare simpatica :))
2. vorba propietaresei e un invatamant pe care trebuie sa ni-l asumam cat mai repede si frecvent cu unii de langa noi.
3. io iti recomand sa ai mereu asupra ta pregatita o doza substantiala de IGNORANTA fata de unii care si-au consumat „creditul” si se hranesc din bunavointa si seva noastra.
PS : ti-am zis ca ma bucura revenirea ta pe blog ? unde-ai umblat pana acum 😉
Pe unde sa umblu? Multa treaba, multe schimbari si multa lipsa de concentrare pentru a putea scrie ceva cat de cat logic. Crede-ma, mie imi era cel mai tare dor sa scriu pe aici 🙂
Iulia,bine ai revenit,desi nu am mai scris nici eu pe blog de citit va citesc si chiar ma gandeam unde-i Iulia?Unde-i de nu mai scrie.Foarte bine punctat.Si eu eram asemeni tie pana mi-am luat-o de cateva ori in maxilar…si am realizat ca cu semenii tai trebuie sa te porti asa cum se poarta ei cu tine.PS:Imi place vorba proprietaresei;)) am sa tin si eu cont de ea cand o sa mai am vreun moment de slabiciune:D
Bine ai revenit şi tu pe la mine 🙂 Ar cam trebui să ne reintrăm în mână cu scrisul, să ştii.
Eu am o vorbă: Egoist, da’ o duc bine! De ceva vreme nu-mi mai pasă de nimeni decât de mine şi parcă mă simt mai fericit. Părerea mea e că în ziua de azi durerea în fund e o virtute, o calitate esenţială care îţi dă posibilitatea să-ţi faci o imagine de ansamblu asupra modului în care eşti privit de ceilalţi. Dacă, ipotetic dar totodată foarte puţin probabil, m-aş face psiholog, asta le-aş spune şi clienţilor mei: fiţi egoişti! Da, e adevărat, altruismul îţi aduce respect, dar când pe altul îl doare deja în fund de tine, tu ce poţi să mai faci cu respectul?
Nu ştiu cât respect îţi mai aduce altruismul în ziua de azi, când se aplică doar proverbele de genul „Facerea de bine…”
pfai, ce m-ai lovit! Mi-ai adus aminte de criza care mi/a innegrit ultimele 7 zile ale varstei mele de 29 de ani si primele 3 zile ale varstei cu prefix schimbat. Am promis sa incerc sa fiu imun la greutatile altora, sa ma eschivez,sa fiu indiferent si sa am grija de mine mai mult alintandu-mi existenta cu lucruri frumoase: plimbari, relaxare, peisaje noi, carti bune, muzica buna! Au trecut 30 de luni si zbaterea mea a durat doar cele 10 zile , iar urmatoarele nu mi-au adus schimbarea promisa!
Sunt de parere ca atat eu cat si tu daca suntem facuti sa ne consumam mult si pentru altii , nu numai pentru noi , asa ne va fi pana la capat ! Trist , dar adevarat! Te astept cu nerabdare….. chiar si 1000 de ani !
Eu cred că mai avem o şansă pentru schimbare, lasă-mă măcar să sper că mă pot schimba, ce naiba :))
hurray, te-or eliberatără ăia de te-or ţinutătără ostatică, de n-ai mai scris, chiar nimica, de-atâta timp !
Cât despre matusalemica ta vârstă, este clar că , la 27 de ani, eşti o babă, ce mai vrei, viaţa e terminată ! :p
Las’ că, la anu’, pe 18 mai, nu mai scăpi tu, aşa, fără să dai de băut…plus că, de la o vârstă, descoperi macheala ca remediu universal la crizele existenţiale. Că, altfel, tu cum crezi că am ajuns eu la 48 de ani ?!
Nu mai scrii si tu nimic altceva ?? heeeeeei 😀
Gata şefu’! S-a făcut! :))