Amintiri din liceu

Asa imi place cand vad liceeni plimbandu-se pe strada… Privirea aceea fara griji, zambetul din coltul gurii starnit de distractia din seara precedenta si entuziasmul cu care iau viata in piept, fara sa se uite inapoi. Am fost si eu ca ei. Chiuleam pentru ca alt gust avea cafeaua bauta in timpul orelor, chiuleam pentru ca multi dintre profesori nu au stiut niciodata sa fie DASCALI, chiuleam pentru ca nimic nu se compara cu sentimentul de a incalca regulile si de a-ti mentine notele pe o linie care sa sfideze putinul timp petrecut in banca. Nu pot sa uit vacantele lungi care imi pareau asa de scurte si nici de noptile pierdute la petreceri cu gasca de fete, pe care rar le-am mai vazut de atunci. Nu i-am uitat nici pana acum pe profesorii care m-au invatat sa fiu om si sa pretuiesc valorile adevarate, dar nici pe cei care de obicei ajungeau la ore la si jumatate, dar daca eu intarziam doua minute ma dadeau afara sau pe cei care le puneau 10 pe linie elevilor care mergeau la ei la meditatii, pe restul elevilor ascultandu-i zeci de minute pentru un amarat de cinci.

Reforma in invatamant, o spune un om cam chiulangiu la vremea lui, ar trebui sa inceapa de la modul de predare. As mai fi lipsit de la ore daca la biologie am fi mers in parc sau in padure sa vedem pe viu plantele? NU. As mai fi lipsit de la ore daca la educatie civica am fi mers sa strangem gunoaie, in loc sa auzim teorii plictisitoare? NU. As mai fi lipsit de la ore daca la psihologie am fi purtat discutii libere in loc sa ascultam definitii standard? Din nou NU. Intr-o zi l-am intrebat pe un profesor de ce nu se fac cateva ore interactive sau de practica pe semestru, pentru ca elevii sa-si fixeze mai bine cunostintele. “Nu mai putem acoperi programa, care este si-asa prea stufoasa”, mi s-a raspuns. Cum putem avea pretentii de la un popor sa se trezeasca, atunci cand generatii intregi au acumulat cunostintele cu forta si in valuri de tip tsunami pentru ca mai apoi sa le vomite nemestecate in fata celor mai rasariti?