A trecut și concediul de anul ăsta. Deși a fost lung, mi-a părut al naibii de scurt. Întâlnirea mea cu insula Corfu n-a fost una care să se lase cu dragoste de la prima vedere. Ba, din contră. După un drum de aproape 15 ore, cu copilul obosit și cu fruntea transpirată, orice floare-mi părea buruiană, orice cladire era doar o ruină.
O să-ncep cu ce nu mi-a plăcut, pentru că vreau să-nchei articolul frumos, ca pe un spectacol. Drumurile par administrate de vreun PSD-ist sau ceva de genul, pentru că deseori am întâlnit gropi și iarbă netunsă pe margine. Prețurile mai mari decât ce am văzut în Thassos, de exemplu. O bere Amstel sau Mythos costă 3,5 sau 4 euro. Un gyros mic, cu trei fire de carne, costa 3 euro. Un platou cu fructe de mare pentru o persoană, între 10 și 15 euro.
O altă mare dezamăgire a fost Canal D’Amour. Dacă nu ne-am fi cazat în Sidari(acolo unde e vestita plajă) și-am fi mers juma’ de insulă pentru treaba asta, pe cuvânt că veneam ceva mai devreme acasă. Mult mâl, plaja plină de gunoaie, chiștoace, resturi de mâncare și apa de un maroniu verzui. Foarte departe de ce vezi în ghidurile specializate.
Fauna umană preponderent britanică, împărțită în două specii. Una e cea a vârstnicilor care se despoaie în mijlocul plajei, oferind un spectacol inedit, un dans aprig de valuri cărnoase din Mezolitic. Cea de-a doua e categoria britanicilor tineri. Ei tatuați din cap până-n picioare, ele uriașe, specii alături de care viețuiesc minim patru copii de cuplu. Nu știu ce legislație or avea în domeniul împuielii, dar maximul văzut a fost de șapte bucăți, dintre care trei tripleți sub un an. Eu, nefăcând deseori față unei singure domnișoare, rămâne doar să mă înclin cu admirație nețărmurită.
Și acum, părțile frumoase. Prima și cea mai faină, Paleokastritsa. Golfuri superbe, cu apă de un albastru intens, pline de vegetație, stânci abrupte, arbori falnici. Paleokastritsa reprezintă tot ce iubesc la țara asta. Peisaje care îți taie răsuflarea, pe care le vezi înaintea ochilor săptămâni întregi.
Corfu Town mi-a plăcut de asemenea. Străduțe înguste și pline de farmec, cafenele îmbogățite de oameni mereu surâzători, copaci cu sute de flori, toate în culori nemaiîntâlnite până atunci.
Oameni buni, așa mi-ar plăcea să trăiesc, ca în aceste două săptămâni. Să mă trezesc atunci când ochii mi se deschid, fără ceas, fără telefoane. Vremea să fie aproape mereu însorită, balconul luminos și frappe-ul rece. Piscina cu apă călduță în fața camerei mele, palmierul înflorit în spate și, dacă s-ar putea, o serie de beri în halbe congelate, începând cu orele 10.00.
După baia din piscină, m-aș duce direct în golfuleț, aș umple un șezlong, aș deschide o carte bună și din cinci în cinci pagini aș privi marea iar și iar. Și tot așa până în clipa finală.
Ca o concluzie la toată poliloghia asta, vin să spun că aș recomanda Corfu, dar să plecați la drum nu cu așteptări de țară sau insulă europeană, ci de loc semi-sălbăticit. Până la urmă, așa le stă bine plaiurilor grecești.
3 Comments
dupa drumul lung, orice mare e buna 🙂
Sa iti fie de bine cele 2 sapt in Creta.
Despre britanici: astia is aia de si-au inchiriat casele la emigranti cu 1-2 mii de lire si o duc bine oriunde ( mai ales in grecia si spania) si fac fix ce vor 🙂 . Sunt peste 300 mii in toata grecia, la o populatie de 11 mil de greci. Si toti pe plaja :))
Prea rău nu le merge… Cam ăsta ar fi și visul meu 😀
Ptr noi a fost prima iesire din tara in Corfu si poate de asta am fost superincantati. Am avut si o ghida misto care ne-a povestit multe, am vizitat, am facut si plaja, am facut si excursii frumoase. A fost o experienta de neuitat care ne-a ramas in suflet. De atunci, am mai vizitat si alte insule grecesti, dar pana acum niciuna nu s-a ridicat la inaltimea Corfu-lui.