aberatii de-ale mele

Metroretarzii, episodul 3. Azi pipiţa vuittonată

19 martie 2011

De cum se deschide uşa, vavuuum!! Un damf puturos şi înţepător pătrunde în vagon. Îţi intră prin nările îngheţate şi se cuibăreşte printre circumvoluţiuni precum un pârâu subţire, rece şi otrăvit. Apoi privirea-ţi e paralizată de o claie gălbuie şi uscată, care încadrează o faţă chituită bine, brăzdată de mov, roşu, roz şi albastru baltic(adică de baltă, nu altceva). Imediat după te frapează unghiul în care e poziţionat năsucul fin, îndreptat în sus, ca un semn de superioritate asupra semenilor mai puţin boiţi.

Dar las’ că toţi am mai văzut pipiţe. Ce vezi mai rar ce-i drept, sunt pipiţele vuittonate, branduite până în măduva oaselor. Pariu că dacă le dezbraci au şi chiloţii branduiţi. Şi breteaua sutienului. Şi buzele de jos. Ba chiar inima le e împărţită între Louis Vuitton şi D&G. LV pe atrii şi D&G pe ventricule.

Totul ar fi perfect, lumea lor branduită ar fi de poveste, doar că e un clinci aici. Totul e fals, totul imagine, visele le sunt alterate de percepţii absurde, maxilarele înţepenite de schimonoseli la fel de false ca geanta pe care o poartă cu graţie de bursuc pe încheietură. Până data viitoare “Atenţie, se închid uşile!!!”

P.S.- În postarea de sus vorbeşte invidia din mine. La naiba fatăăă, nu mai aveau LV false la staţia Apărătorii Patriei 🙂

You Might Also Like

7 Comments

  • Reply PATRICKdan 19 martie 2011 at 11:41

    mai bine incheiai cu "Atentie, se DESCHID usile", poate cobora personajul asta scarboselnic. ne-ai lasat sa traim cu pipitza, pana la urmatoarea postare cand, cine stie, va mai urca in vagon. asa, nici o speranta, pare o secventa din filmele in care se bloca mansa metroului ce rula cu 200 km/h si asteptam impactul… poate intalnesti si tu o bunaciune, sau ceva 😀

  • Reply iulia 19 martie 2011 at 11:45

    @PATRICKdan- Mmm, am tendinta de a ma uita dupa bunaciuni masculine, sorry 😀

  • Reply Cosmetice Metropolitan 19 martie 2011 at 12:45

    Interesata de un schimb de link?

  • Reply iulia 19 martie 2011 at 12:58

    @Cosmetice Metropolitan- Nu, multumesc!

  • Reply căpcă1 19 martie 2011 at 15:27

    fata, aia , totusi, e o paratura de pipitza, un "fake"! pipitzele adevarate nu merg cu metroul, evident! el merg cu scule de masini, Audi TT, BMW seria 7, Mertz SLK sau , mai stiu io ce scule.
    so, nu fi suparata pe mine,aia de-o umilesti tu, e o "pupaza" !

  • Reply Gabriel Chelaru 19 martie 2011 at 16:53

    Ar mai trebui adăugat, dacă-mi permiți, că pipițele se deplasează, de obicei, în turmă. Singure nu-s în stare să ajungă din punctul A în punctul B; cu turma, au mai multe șanse de succes.

  • Reply iulia 20 martie 2011 at 15:37

    @capca1- Mai, am mai scris eu la un moment dat, nu e nimic mai penibil decat o femeie care pretinde ca are o geanta de 2000 de euro si merge cu metroul. E ca si cum as purta eu un ceas Rolex :))

    @Gabriel- Da, ai dreptate :))

  • Leave a Reply