Eu nu sunt un om caruia ii place schimbarea. Daca as putea sa fac aproape aceleasi lucruri in fiecare zi nu m-ar deranja prea tare. Dar nu pot sa nu ma gandesc cum ar fi daca mi-as duce zilele intr-o tara in care sa nu ma mai lovesc de micile nimicuri care imi dau batai de cap. Stiti voi, gropi, servicii proaste, bani putini, lipsa divertismentului de calitate, etc. Si ca o veritabila gurmanda iubitoare de timp liber, m-am gandit, dupa cum stiti, la Grecia. Cand am mers in Zakyntos vara trecuta, m-a impresionat definitiv relaxarea si buna dispozitie a grecilor. Am cunoscut multi romani pe insula, care duceau o viata minunata, desi nu se puteau lauda cu venituri uriase sau cine stie ce proprietati si masini. Oameni care petrec cateva ore pe zi servind sau gatind (una dintre activitatile mele preferate), iar la sfarsit de saptamana isi ingrijesc cu drag livezile de maslini. Sunt zile intregi care trec incununate de briza racoritoare a marii, peisaje fabuloase, bai relaxante in apa limpede precum cristalul si albastra ca safirul. In Grecia am descoperit parfumul fericirii, esenta vietii, lucrurile cu adevarat importante.
Dar, ca o carcotasa ce sunt, nu ma pot intreba daca nu cumva m-as plictisi, cum ma intrebam odinioara ce as face daca as ajunge in Rai. Bun, fericire, verdeata, liniste. Am putea noi romanii sa traim oare fara sa mai injuram vreun edil cand dam in gropi, fara sa radem rautacios cand dam cu ochii de semeni din categoriile cocalari si pitzipoance? Sa nu ne indignam cand vedem ca Libertatea vinde cel mai bine? Sa profitam de viata curata precum cerul senin si sa nu ne dorim putina picanterie, nopti dedicate lui Bachus sau sa auzim o barfa mica in pauza de cafea? Exista un fenomen numit downshifting, ilustrat foarte bine de Aurora Liiceanu intr-un articol(google it), pentru care nu cred ca suntem inca pregatiti. Va prezint un fragment edificator, de la care porneste ilustrarea autoarei:
„Un om sta pe malul marii si cineva vine si ii spune sa ii prinda niste peste, iar el ii spune ca nu, pentru ca sta pur si simplu si contempla marea. Acesta ii spune: iti dau bani si nu o sa mai ai barca asta prapadita, o sa iti iei una mai buna. Tot nu voia. Acesta incepe sa ii arate care sint avantajele: daca prinzi peste mai mult cu barca cea buna o sa poti sa iti iei un vapor si daca iti iei un vapor o sa iti poti face o fabrica de conserve de peste si o sa lucreze altii pentru tine si tu nu o sa faci nimic, la care omul raspunde: Si acum ce ti se pare ca fac?”
5 Comments
1.Si eu am fo' pe insula in 2008!
2.La fel ma simteam si eu aici la inceput…agitat ca in RO intre timp m-am calmat…si e inversul medaliei acum, nu cred ca te mai poti adapta la viata din RO…
So…go ahead!
Vezi ca am un "premiu" pentru tine. 🙂
@Marius- Normal ca exista si riscul asta. Dar nu ti-e dor cateodata de agitatia de aici?
Ti-am zis, la inceput chiar imi era greu sa ma adaptez, eu in RO am lucrat ing. in productie, unde era tot timpul nebunie…eram ca un titirez! Dar acum, cand vorbesc cu prieteni din tara ii simt agitati, si le sare mustarul din orice…nu zic ca eu is acum intors la 180 de grade dar aproape, si cand vezi cum stau aici treburile, toata lumea e calma, parca nu iti vine sa te intorci inapoi la balamuc. Cand am luat decizia de a pleca ajunsesem la saturatie, o luasem rau razna, eram f.f.f. nervos trebuia sa schimb macazul ca altfel cedam! E foarte greu,nu neg chestia asta, dar cu ajutorul prietenilor am trecut aproape de perioada critica!Sa sti ca dc vrei sa vi aici poti conta pe mine! Acum am experienta!:D
@Marius- Mersi frumos pentru informatii si pentru sustinere!