“A ramas Mara, saraca, vaduva cu doi copii, saracutii de ei, dar era tanara si voinica si harnica, si Dumnezeu a lasat sa aiba si noroc”. Asa incepe marea capodopera a lui Slavici care ne arata treptat luptele care se poarta in sufletul unei precupete pentru care copiii sunt nucleul existentei sale. Trica si Persida isi aleg fiecare drumuri sinuoase, iar pentru ei calea cea mai simpla este un itinerariu de neconceput. Inca de la inceput, „norocul” din prima fraza ne sugereaza ca finalul povestii va fi unul pozitiv. De fapt, toate intamplarile care se succed fragmentar nu demonstreaza decat ca a alege cu inima este, fara indoiala, cea mai buna varianta, in ciuda faptului ca dumul spre fericire e pavat cu necazuri, sacrificii si rasturnari incredibile de situatie. Pe tot parcursul volumului, cititorul redescopera noi laturi ale personajelor, perfect justificate de evenimentele care se intretaie armonios, dovada ca Slavici stapaneste bine arta analizei psihologice prin constructia unor personalitati complexe, care surprind cu fiecare pas. „Mara” este un roman romanesc pur, intrecut prin frumusete si complexitate doar de „Ion”.
Citate care mi-au placut: „E o miselie nemaipomenita, isi zise ea in cele din urma, sa ai o singura viata si sa amarasti in viata asta zilele altora, lipsindu-te si pe tine de cele mai mari si mai curate multumiri”
„Cuprinsa de samtamantul ca dansa i-a adunat pe toti la un loc si ca copiii ei sunt cheagul care-i tine stransi, ea umbla mandra si usoara, oarecum pe zburate, si vorbea rara si apasat ca o imparateasa”
No Comments