A luat foc internetul odată cu manualul de clasa a IV-a, care descrie romantico-anatomic procesul de a face dragoste. Inițial m-am inflamat, la gândul că mica mea comoară cu ochi albaștri ar putea citi asta la doar 10 ani, uitând că primele mele întrebări au apărut pe la 9.
Atunci am găsit un prezervativ în sertarul de la bucătărie și am întrebat-o pe mama ce e. Atât de frumos mi-a explicat cum că mai târziu, peste ani, voi întâlni un bărbat de care să mă îndrăgostesc cu adevărat și atunci îl voi folosi. Frumos, curat, fără frici, pudibonderie sau scârboșenii. Tot ce știu e că dacă citeam undeva de marea plăcere, să fiu a naibii dacă nu încercam în cel mai scurt timp.
M-am relaxat cu adevărat când mi-am adus aminte de o fază super tare din clasa a cincea. Eram la o oră de română, cred, când a intrat directorul val-vârtej în clasă și a început să urle că e gălăgie și că suntem niște neciopliți.
Brusc, s-a îndreptat spre un coleg și i-a găsit revista BRAVO sub bancă. Ăștia trecuți de 25 de ani o știți cu siguranță. Era revista aia în care fetele întrebau dacă rămân virgine dacă se masturbează cu dușul. Răspunsul meu firesc, luat după ani dintr-un banc, ar fi simplu. Să îndrepte jetul spre perete. Dacă peretele se sparge, s-a dus naibii fâșia de integritate.
Revenind, directorul a smuls revista și a lăsat-o să cadă pe bancă. S-a deschis fix la mijloc, unde trona o colecție impresionantă de, mă scuzați, pule. Indignarea și-a întins ramurile-i țepoase prin liniștea clasei. Râsete și urlete, prinse ca-n horă pe câmp. Un moment memorabil.
Dragi părinți rușinați, copiii chiar sunt interesați de treburile astea, mult mai devreme decât ne dorim noi. Nu lăsați pruncii să vă fie educați de reviste tâmpite, luați-i la discuții din timp, cu calm și fără prejudecăți. Dacă așteptați prea mult, s-ar putea s-aveți voi de învățat.
1 Comment
Orice tip de educatie trebuie facuta in familie, fie si ea sexuala, pentru ca ei dupa cum ai zis si tu mai sus odata si odata vor pune intrebari si mai bine le raspundem noi decat sa o faca alte surse de informare.