Unde încep şi unde se opresc miştourile

Am mai zis-o, iubesc Twitter-ul! Tu alegi ce să urmăreşti, nu mai umpli paginile blogului de pozici funny cu pisici şi poţi interacţiona cu oameni foarte interesanţi, din orice punct de vedere. Aşa cum îmi place câteodată pur şi simplu să mă aşez pe o bancă şi să observ oamenii care trec agale prin faţa mea, aşa fac şi pe Twitter. Ciripesc destul de mult, dar şi mai mult timp petrec citind. Încă mai sunt fidelă ideii că trebuie să citeşti mult mai mult decât scrii.

Sunt convinsă că aţi auzit cu toţii de evenimentele de la coaforul Igiena din după-amiaza asta. O senzaţie mai mare de discomfort nu am mai avut de multă vreme, un gust amar în cerul gurii nu am mai simţit de o groază de timp. De data asta, miştourile au depăşit măsura după părerea mea.

Nu, nu e ok să faci hashtag cu subiectul, pe care să aberezi ore în şir cu glume răsuflate de şantier când doi oameni au murit fără de vină. Nu sunt genul de om care nu gustă glume care întrec de multe ori măsura, dar o limită trebuie să existe în toate.

Nu, moartea unor nevinovaţi nu e o glumă, o şotie sau un “miştou” haios. Nu e amuzantă şi nici nu te face mai cool. Nu te urcă în Zelist şi nici nu îţi aduce followeri. E o tragedie prin care nimeni nu vrea să treacă. Tristă şi scârbită, aşa mă simt.

3 comentarii:

    • Din pacate, epopeea continua cu postari penibile pentru SEO, glumite seci si amare. Se tot vorbeste de incompetenta presei, dar zilele astea blogosfera isi arata fata dezgustatoare mai mult ca oricand.

  1. totul ţine de modul în care învăţăm să respectăm viaţa şi pe cei de lângă noi. şi excesul de ştire tragică este la fel de nepoliticos…iar „mişto”-ul despre aşa ceva e incalificabil. mă rog, poate că par prea moralist…îmi place ironia, dar,întotdeauna minima politeţe trebuie să primeze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *