Tragedia care ne-a împietrit pe toți în aceste zile ar trebui să ne învețe tare multe lecții de viață. În afară de a scoate la iveală puroiul din societatea și politica românească, ar trebui să servească drept inspirație pentru fiecare dintre noi.
Obstacolele care ni se păreau de netrecut, micile probleme cu care ne confruntăm zi de zi, pălesc total în fața acestor destine frânte brusc. Acum, mai mult ca oricând, ar trebui să ne privim cu adevărat în oglindă. Ne place ce vedem acolo? Dacă nu, acum e momentul să ne schimbăm.
Acum e momentul să fim oameni mai buni, mai generoși, mai iertători, mai înțelegători. Acum e momentul să trăim. Să nu mai luăm fiecare clipă ca pe un dar minuscul, de doi bani, ci s-o trăim ca și cum ar fi ultima. Să facem odată săritura aia cu parașuta, să ne tatuăm cum n-am avut niciodată curaj, să-i spunem persoanei iubite cât înseamnă pentru noi, să ne strângem copiii în brațe și să le spunem a mia oară că îi iubim.
Când vine noaptea și punem capul pe pernă, să putem adormi liniștiți, cu zâmbetul pe chip, pentru că a mai trecut o zi trăită frumos. O zi în care n-am furat, n-am luat șpagă, n-am mințit, n-am promis în van. O zi în care ne-am ascultat pe noi înșine, o zi în care am făcut cum am simțit, nu cum a trebuit.
Mă uit la fiica mea și mă minunez în fiecare zi cât de mult a putut să crească. Ea e clepsidra mea în carne și oase. Îmi arată trecerea timpului și fragilitatea existenței noastre. Oamenii din jur te pot dezamăgi întotdeauna, dar tu însuți te dezamăgești doar dacă alegi să-i lași. Și da, poți trece peste orice decepție venită din exteriorul tău, pe care n-ai putut-o controla. Însă, când te trădezi pe tine însuți, abia atunci ești de neiertat.
Fă cursul ăla de finlandeză, fă călătoria aia exotică numai cu un rucsac în spate, fă tot ce-ți dorește spiritul, dar trăiește. Cât timp respiri, îți ești dator să nu mori înainte de a umple pământul.