Trăiesc din nou aceeaşi senzaţie ca în campania pentru prezidenţiale, de ţară ruptă în două. Nu mai există opinii echilibrate, ci voci asurzitoare care urlă necontenit către urechi înfundate cele două cuvinte pline de însemnătate, dovada unui caracter puternic, independent, măreţ: “Eşti prost”.
Şi vocile au dreptate, toţi suntem nişte proşti. Ba mai mult, leneşi, hoţi, ţepari. Pe mine, de exemplu, lenea mă caracterizează, drept dovadă stand frecvenţa cu care scriu pe blog. Timp şi idei există, mie mi-e lene. Şi atunci, cum să ne aşteptăm la un altfel de lider?!?
Hai să scriu pe scurt cum văd eu lucrurile:
PDL: înrudirea lui Stolo cu Bercea Mondialu’, măsuri economice luate fără de cap, lipsa oricărui sprijin pentru IMM-uri, biruri uriaşe şi controale abuzive. Îi blamez pentru eşecul firmei mele. Garda, fiscul, toţi mă călcau lună de lună pentru dări (da, chiar mi s-a spus să pregătesc banii), impozitele pe salarii uriaşe, parcă totul făcut în ciuda micului întreprinzător, care îşi doreşte doar să poată trăi independent de alţii. Nu cere nimic, doar să fie lăsat să-şi facă treaba. Nu s-a putut. În plus, ca ziaristă, în toate insituţiile în care am fost, fără excepţie, au fost plasaţi dobitoci siniştri, pe principiul cine dă mai mult. Cel mai fain caz a fost când şef de instituţie a fost pus un fost chelner (nu mă înţelegeţi greşit, o muncă onorabilă), care obişnuia să-i servească cafeaua unui deputat PNŢCD, care a ajuns să fie dat afară, aflat acum în poziţia de subordonat al chelnerului, pentru că şi-a făcut treaba prea bine. True story! O fi fost cafeaua naşpa. Pădurea tot furată a rămas şi Măgura Odobeştiului mai “scundă” decât în manualele de geografie.
USL: Până la alianţa asta, PNL era partidul meu de suflet, ba chiar l-am votat pe actualul preşedinte interimar. Regret şi acum. 20 de ani de trăit în Vrancea cu Oprişan cred că arată totul. O piaţa a Unirii terminată în n ani, lucrare efectuată incorect şi pe de trei ori mai mulţi bani decât ar fi trebuit. Rezultatul? Un oraş hidos, care oricum va rămâne locuit doar de angajaţi la stat şi firme dragi Consiliului Judeţean. Şi acum mă gândesc la foştii colegi de la Ziarul de Vrancea şi la cum se legau de chioşcuri pentru ca lumea să poată citi şi ceva împotriva PSD. Şi acum îmi aduc aminte cum noi mergeam cu un hârb de papuc, care ne lăsa în noroaie, în timp ce ziariştii de la concurenţă sunau şoferul să-i ia şi să-i plimbe cu Megane-ul din faţa apartamentelor ANL primite cadou.
Am fost întotdeauna o idealistă. De ceva timp nu mai sunt. Am realizat în sfârşit că nu mai trebuie să am aşteptări. Liderii noştri ne reprezintă. Nu o să avem niciodată un conducător altfel decât noi. Şi dacă ar apărea, nu l-ar vota nimeni. Oamenilor le place să fie minţiţi, amăgiţi, să li se promită, pentru că de dat nici nu se pune problema. Ne plac tătucii, băieţii cu şcoala vieţii. Pur şi simplu ne uităm în oglindă şi nu ne place ce vedem. Şi o scuipăm, doar pentru a o şterge cu tandreţe câteva minute mai târziu. Ăştia suntem şi ăştia vom fi, cu machiaj sau fără. Când cu buze roşii, când cu pleoape portocalii, dar în spatele măştii şade tot un chip desfigurat.