Fotografia e făcută acum câteva zile, când o zarvă de nedescris m-a ridicat grabnic din fața biroului. Cârduri peste cârduri de tineri aproape copți, peste măsură de fericiți că s-a încheiat liceul. Bubuit asurzitor de tobe, țipete lungi și ascuțite, șiraguri albe de dinți, miros înțepător de pseudo-libertate.
Când lucram la gazetă aveam o colegă care, de fiecare dată când tinerețea la începuturile ei se manifesta în stradă, arunca fără milă un năprasnic “Nu vă mai bucurați, bă!”. Și i-am dat dreptate de fiecare dată. Mai mult, cu fiecare an ce trece constat că bucuria de atunci se îndepărtează tot mai mult.
Erau clipe în școală, în special în generală, când credeam că nimic nu poate fi mai greu în viață, că nu e obstacol mai dificil de trecut decât să iei o notă mică. Iar la mine notă mică era un 6 sau un 7. Nu pot uita nici acum clipele în care o așteptam cumințică pe mama la masă în bucătărie, scrijelind cu unghiile mușamaua înflorată și țintind cu privirea îmbinarea plăcilor micuțe de gresie. Obrajii ardeau, inima o lua la goană, iar după momentul sfâșietor al mărturisirii nenorocirii urmau valurile calde și bolnăvicioase de vină și rușine care mă cuprindeau.
N-am luat o palmă din cauza asta, nu m-au închis în cameră, nu a urlat nimeni, dar dezamăgirea de pe chipul ei era mai usturătoare decât orice bobârnac. Ei, acum când mă gândesc cu dragoste nețărmurită la facturi, chirie, planuri de viitor care se tot îndepărtează, dorința veșnică de a face și de a fi mai mult și dezamăgirile care vin odată cu țelurile prea mari pentru traista de pe umăr, aș urla și eu la ei. De fapt, chiar îmi venea să ies pe jumătate pe geam și să le spun să tacă dracului din gură. Am sfârșit ca de obicei, deloc spectaculos, așa cum de altfel îmi e și firea, prin a face o poză amărâtă cu telefonul și a mă lamenta pe aici.
Nu-i bai, fiecare perioadă cu frumusețea ei, dar parcă zile mai în tihnă ca atunci n-am mai avut, libertate mai mare nicicând(paradoxal depindeam de ai mei), dar mai ales fericire în stare pură, care nu poate izvorî decât din lipsa de experiență și înțelepciune, din sărăcia duhului. Nu vă mai bucurați bă, că mâine va fi cu siguranță măcar un pic mai rău.