Am tot auzit de pizzeria „Amicii mei” din Lepsa si fiind in trecere prin statiune m-am hotarat sa vad despre ce e vorba, dupa ce m-am chinuit zeci de minute sa o localizez. Buuun, ajungem la locul cu pricina, inauntru mirosea minunat, iar mie imi era o foame de lup. Comand o pizza capricciosa cu sos iute. Locul era foarte calduros, cu mobila veche si decoratiuni rustice, intocmai pe placul meu, si o afacere de familie, din cate am inteles. Ordinele in local erau date de o doamna blonda, foarte serioasa de fel, dar pe cat de serioasa pe atat de indiferenta si usor aroganta fata de clienti. Nu tu buna ziua, nu tu la revedere, o zi buna, nimic. Desi aveam stomacelul burdusit, intrucat pizza e bunicica, lipsa zambetelor angajatilor mi-a lasat un nod in gat si regretul de a fi lasat un bacsis maricel. Dupa parerea mea umila si prea putin experimentata, eu zic ca tot pizza de la Intim e mai buna. Diferenta o face sosul facut in bucatarie, nu ketchup-ul cumparat din supermarket la galeata si bineinteles, moartea mea, ciupercile natur in locul celor fleoscaite scoase din cutie. Apropo, niciodata n-am inteles de ce nu fac oamenii sosul la pizza asa cum trebuie si iti dau in schimb ketchup la kilogram, care pana la urma ajunge sa fie mai scump decat o rosie maruntita cu un praf de oregano. Asadar, mai avem multe de invatat la capitolul servicii si amabilitate, lasand la o parte folosirea unor ingrediente intr-adevar mai costisitoare dar care pana la urma, fac toti banii. Daca soselele si statul nu ne ajuta sa dezvoltam turismul in Vrancea, macar zambetul e gratuit. Hai sa-l folosim!
No Comments