Locul unde mintea se golește și sufletul se odihnește

Scriam acum ceva vreme despre cele mai frumoase zile din viața mea. Au trecut ani de-atunci, iar acum câteva săptămâni am revenit în locul meu de suflet. L-am găsit la fel de mic și plin de farmec. Camera de doi metri pătrați, cu soba pipernicită și patul cu saltea din fân erau tot acolo. Nimic nu îți arată cât de mult te-ai schimbat mai bine decât revenirea în același loc după mai bine de 15 ani. Dar, la fel de bine îți dai seama că, în esență, ești tot un copil, până la urmă. Același copil care vedea viața cu entuziasm, optimism, curiozitate. Același copil cu încredere în oameni, cu gura cât o șură, cu privirea veșnic ațintită către noi orizonturi.

Merii și perii, tot acolo, tot escaladați cu poftă de urși în timpul nopții, tot plini până la poale de fructe care-ți umplu inima de gust proaspăt. Pădurea din jur, la fel de tihnită, verde și plină de cărări înguste, ai căror arbuști îți lasă urme pe piele, ca un tatuaj despre o viață trăită de demult. Izvorul cu aceeași apă rece și limpede, plin de mormoloci ce abia învață să înoate și să trăiască, la fel ca mine la prima vizită acolo.

Și dacă în copilărie beam sirop de brad pe prispa căsuței, acum am împărțit un vin răcoros cu bunicul și prietenii. Bunic care la 80 de ani ne-a luat-o înainte și a ajuns primul în vârful dealului. Noi, la peste 30, abia ne țineam după el. Odaia, cum îi spun eu, e într-un fel oglinda bunicului meu. Îmi dă liniște, bucurie și o stare de bine neegalată de nimic până acum.

Cumva știu că, orice obstacole aș întâmpina, acolo e locul unde toate dispar, locul unde greutățile nu mai contează, locul unde afli ce e cu adevărat important. Și dacă sufletul e împăcat, înseamnă că fericirea e ceva atât de ușor de obținut, încât te întrebi cum de nu aflasei secretul până acum. E atât de simplu.

20160910_17050520160910_171238

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *