fericire

Cel mai bun sfat

9 iunie 2010


Eşti prost. Arăţi ca dracu’ intrat în depresie. Eşti rupt în fund de sărac şi puţi. Mama ta e atât de urâtă încât dacă ar vrea să facă o baie în piscină, apa s-ar evapora de scârbă la vederea unei asemenea hidoşenii. Nu-i aşa că te-ai enervat? Nu-i aşa că simţi nevoia să dai un răspuns pe măsură şi eventual să arunci şi tu cu noroi sau măcar să te aperi negând cele afirmate mai sus? Ei bine, faci cum vrei, dar să ţii cont şi de ce scrie mai jos!

Cel mai bun sfat pe care l-am primit în ultimul timp a fost de la o colegă de serviciu, cu câteva zile în urmă. Când cineva te jigneşte, când te laudă, când îşi exprimă vehement opţiunile politice şi preferinţele în materie de orice, ESTE DOAR PĂREREA LUI. Nu este adevărul absolut, nu are neapărat dreptate şi are motivele sale pentru a spune ce spune. Poate dacă n-am mai simţi mereu nevoia să demonstrăm că doar noi avem dreptate şi dacă nu am mai lua atât de în serios toate mizeriile altora am fi un pic mai liniştiţi, dacă nu chiar mai fericiţi. Asta nu înseamnă să nu acceptăm criticile obiective, dar “Eşti prost!” nu se încadrează aici.

Foto

You Might Also Like

7 Comments

  • Reply căpcă1 9 iunie 2010 at 7:12

    "Eşti prost. Arăţi ca dracu’ intrat în depresie." Pentru o clipa mi s-a facut frica, am crezut ca ma cunosti si ma descrii celor care nu ma stiu !!! 🙁

  • Reply iulia 9 iunie 2010 at 8:41

    @capca1- =)) Hai ca ai fost simpatic!

  • Reply BLOG de VRANCEA 9 iunie 2010 at 9:51

    Stii vorba aia "javrele latra, caravana trece". Anonimatul permite orice si de aceea nici eu nu bag in seama javre de genul asta.

  • Reply iulia 9 iunie 2010 at 10:00

    @BdV- Sfatul asta e si pentru cei din offline, care arunca rahat gratuit.

  • Reply Tudor 10 iunie 2010 at 7:44

    Am preluat de la bunici tendinta de a-i exclude pe cei din jurul meu care folosesc expresii negative. Daca gresesc, poti sa-mi spui si frumos ce am gresit, dar nu ma face prost / idiot etc.

    La mine in casa nu se injura – daca un invitat incepe sa-si piarda controlul, ii atrag imediat atentia.

  • Reply Ioana 11 iunie 2010 at 12:07

    E ciudat ca asta se aplica si la laude. Daca iti spune x ca esti frumos, nu trebuie sa si crezi asta, nu? :))

  • Reply iulia 14 iunie 2010 at 5:31

    @Ioana- Normal ca nu. E fain cand si cand ti se spune ca nu esti frumos, ci esti interesant :))

  • Leave a Reply