Aţi avut vreodată senzaţia că tot ce vă doriţi e chiar lângă voi, că vă desparte doar o clipă de fericire? O clipă metamorfozată în zid rece, de gheaţă. Un zid pe care-l zgâriaţi cu colţul unghiei până ce scrâşnetul vă inundă timpanele vibrânde, până ce sângele vă împresoară buricele degetelor. Un zid aproape imposibil de escaladat, înalt ca un zgârie-nori. Şi voci. O, da! Vocile care fac din speranţă o biată râmă îmbibată în nămol, o larvă care se bălăceşte în neputinţă şi regrete. Vocile pentru care NU este singurul cuvânt cunoscut. Nimic nu-i mai greu decât să te afli în mijlocul balanţei şi să nu ştii în ce parte să te înclini.
No Comments