fericire

Nu mai da cu snooze vieții tale!

23 octombrie 2017

Ce ne mai place snooze-ul! Acele câteva minute de somn în plus fac deseori diferența. În cel mai rău caz, întârzii puțin la muncă, loc în care până la urmă tot ajungi în ziua aia. Tot la serviciu, dacă ai un deadline, să spunem c-o lungești câteva zile, dar de fiecare dată ajungi să-ți îndeplinești îndatoririle. A, că le faci mai prost dacă le lași pe ultima sută de metri, asta e deja o treabă cunoscută. Dar dacă pentru visurile tale nu ai deadline? Dai cu snooze, evident.

Sună cunoscut? Încep dieta de luni, din mai, de pe 20 octombrie. Pun bani deoparte pentru călătoria aia de luna viitoare, că am văzut o preche drăguță de Vanși. Compun piesa peste două-trei luni, că acum sunt ocupat. Snooze, snooze, snooze și mai dormim minute, ani, decenii.

Dacă la apropierea de deadline intrăm în priză și facem ce facem, în lipsa lui depinde doar de noi, de voința noastră. Și uite-așa n-am început măcar cursurile de arabă, m-am oprit din a scrie romanul de care m-am apucat acum aproape doi ani, iar Marocul pare tare departe. Cât despre alergatul în parc… pana mea, a zis Busu că azi plouă. Poate mâine.

Știu, avem întreținere de plătit, copii de crescut, case și mașini de cumpărat, dar oare nu amintirile frumoase ne aduc zâmbetul pe buze peste ani? Nu știu voi, eu de azi renunț la scuze. Poate n-o să știu araba la perfecție, romanul meu să fie unul de câcat și poate două săptămâni în Maroc ar putea fi chiar nasoale. Ce știu e că visarea cu ochii deschiși e minunată, dar dacă te oprești acolo, mereu te vei întreba cum ar fi fost. Poți da snooze și să mai dormi puțin sau poți măcar păși spre ce-ți dorești cu adevărat, spre ceea ce-ți face inima să tresară. Tu ce visuri ai?

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply