Nu toată lumea vrea Ferrari

Fotografiile cu genialul neurochirurg sprijinind bara de metrou au ajuns virale. La fel și alăturările imagistice cu popi în Ferrari, cocalari în Maserati, pipițe în Lamborghini etc. Ce nu vrea lumea să vadă sau măcar să conceapă este că nu toți oamenii își doresc același lucru. Fericirea nu locuiește în obiecte.

Pentru unii oameni, puțini la număr ce-i drept, împlinirea e dată de realizări din alt spectru, cel spiritual. Există obiecte, bunuri materiale care îți veselesc sufletul pentru o clipă, dar care te plictisesc în următoarea, lăsându-te avid după altele asemeni lor. Ajungi într-o alergare continuă către nicăieri, pentru a obține o bucurie asemeni nisipului care ți se scurge printre degete.

Pentru alți oameni, în schimb, există daruri sufletești pe care și le fac singuri, daruri care dăinuie o viață, daruri care îți aduc zâmbetul într-o zi ploioasă, ceva ce niciun alt obiect nu poate face.

Cum poate vreodată un Ferrari măcar să se compare cu salvarea unei vieți? Cum poate apăsarea unei accelerații care te bagă în scaun măcar să îndrăznească să se apropie de strângerea de mână a unui părinte căruia i-ai salvat copilul de la moarte?

Dacă e un lucru pe care să-l fi observat în toți anii ăștia e faptul că un om, cu cât e mai citit, cu cât e mai educat, cu cât e mai deștept la modul general, cu atât apreciază mai mult împlinirea sa spirituală. Desigur, multe genii provenite din familii excepționale pot fi jigodii, dar asta nu anulează impresia mea generală despre rasa umană.

Cât despre mine, rămâne cum am stabilit: un Mercedes decapotabil m-ar coafa de minune.