De la distracţie la creşterea checului

Vorbeam în seara asta la telefon cu o prietenă dragă. Şi brusc ne-am trezit discutând despre reţete şi gătitul checului. “Auzi, tu cum faci să iasă pufos?”. Şi mi-am amintit din nou de nenorocitul ăla de fir alb.

E o prietenă cu care împart atâtea amintiri încât nu ne-am putea certa niciodată. Ne-am spus prea multe şi am trecut prin prea multe. Parcă ieri stăteam amândouă într-un apartament înghesuit la Universitate, înconjurate de sticle goale de Cola, zeci de ţigări stinse în ghiveci, cu praful neşters de milenii. Ne gândeam doar pe unde mai ieşim şi mai ales dacă verdele din casolete e un tip de vegetală sau dacă s-a transformat în animal păros.

Şi nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva viaţa noastră evoluează într-un lanţ de clipe mărunte ca importanţă. Job, ieşit la restaurant, un concediu pe an şi câte o plimbare în parc. Şi desigur, gătit şi ceva curăţenie. Oare asta e tot? Chiar azi mă gândeam cum ar fi să trăiesc precum ţiganii. Fără griji, fără planuri. Să mă trezesc în fiecare dimineaţă ca într-o nouă viaţă. Să nu ştiu niciodată ce mă aşteaptă  şi să renunţ naibii să mai planific orice minut ca şi cum existenţa mea ar depinde de asta.

Cum să fac să uit de aportul prafului de copt la plăsmuirea aluatului? Sau să nu-mi mai pese de tipul de balsam de rufe de pe raft ori de cantitatea de Mr Proper din găleată. Mi-e dor de Iulia cea dezordonată, Iulia pentru care praful de sub cărţi era ultimul lucru de făcut într-o viaţă. Iulia care nu pierdea o seară stand în casă, iar dacă asta se întâmpla, avea grijă să fie plăcută, nu plictisitoare ca o zi cu ploaie măruntă. Adică nici nu te udă, nici nu te lasă să mergi liniştit.

4 comentarii la „De la distracţie la creşterea checului”

  1. Pingback: In Vinerea Mare CEL MAI MINUNAT are pentru cititorii sai fideli … o leapsa GURMANDA! « CEL MAI MINUNAT BLOG!

  2. Pingback: Doua lepse de SOCIAL MEDIA … « CEL MAI MINUNAT BLOG!

  3. Am observat ca nu s-a inghesuit nimeni sa comenteze aici. Probabil pentru ca asta este o trauma pe care o resimtim cu totii ajunsi la varsta asta si nu intelegem ce sa facem cu ea. Nu stim cum sa iesim din cerc, rutina, am ajuns adulti prea repede si nu stim nici cum sa ne impacam cu asta, nici cum sa acceptam aceasta definitie trista a cuvantului “adult”.

    Eu personal pot sa-ti spun ca ori de cate ori ma apuca dorul de mine, I give myself a call 🙂 Ies intr-un club, fac ce mi-e dor sa fac etc. Si uneori ajuta.

    1. Am reinceput si eu usor, usor cu cluburile, dar parca nu ma mai simt la fel. Asa rau imi pare ca am crescut mare… Si observ ca e mai usor sa fii matur decat sa dai in mintea copiilor. Cred ca am nevoie de un weekend in vama :)))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *