Dacă până acum am analizat doar specii care, indiferent de anotimp, se comportă la fel, astăzi vom trata comportamentul unui animal sezonier şi anume: cârtiţa de metrou. Nu trebuie să o cauţi mult, o remarci imediat după ochelarii de soare care se odihnesc pe nasu-i ascuţit.
Cârtiţa de metrou are o pasiune deosebită pentru întuneric, purtându-şi accesoriul definitoriu atât dimineaţa, în miezul zilei, cât şi seara. De cele mai multe ori, aceasta nu îşi schimbă comportamentul nici la restaurant şi nici dacă se întâlneşte cu prietenii.
Şi ce poate fi mai delicat decât o persoană care îţi vorbeşte cu ochelarii pe nas într-un spaţiu închis?!? Nu face decât să calce aprig pe toate simţămintele umane. Hai să explic cum vine asta.
Cum ar fi dacă ţi s-ar da papucii de către o cârtiţă de metrou? Fără expresie, fără lacrimi, fără pleoape tremurânde. Doar pa! Dureros, nu? Mai ales că gura unui om e, de cele mai multe ori, înşelătoare. Tot ochii surprind esenţa lui.
Tocmai ăsta-i scopul cârtiţei de metrou, distanţarea de restul speciilor prin răceală, atitudine nepăsătoare, “jemanfişism”.
Date biologice care ţin de regn:
-specia îşi face apariţia la începutul lunii mai, odată cu primele cireşe
-cârtiţa se adaptează foarte greu la anotimpul rece, purtându-şi prelungirile negre ale personalităţii până târziu în toamnă
-hrana preferată e berea, asezonată cu mici de Kaufland şi covrigi cu susan
-cârtiţele se împerechează doar pe întuneric, în linişte
Atât pentru astăzi. Până data viitoare, “Atenţie, se închid uşile!”
10 Comments
Poate că omul e sensibil la ultraviolete din cauza unei afecțiuni a ochilor și n-are tocul sau săculețul pentru ochelari la el 😛
si-acuma, io ce mai fac cu ochelarii mei ?! si cu lantisorul de aur scos pe dinafara ? si cu ghiulul de pe desht, ori cu unghia de la degetu' mic lasata lunga, cat sa pun mustar peste mici …crezi ca usor-mi-este, dupa ce am investit atat ?!
buei, mai vino si pe la mine pe blog! ca n-ai mai fost de numai tin minte de cand ! si io te-am laudat, asa sa stii !
@Cristian- Poate, poate 🙂
@capca1- Bre, io vin la tine mai mereu, cel putin in ultima perioada, doar ca nu sunt prea vorbareata ca sa zic asa 😀
@iulia: speranța moare ultima, n-ai învățat nimic de la țiganii ăia? 🙂
@căpcă1: le vinzi pe okazii la secțiunea „vintage” 🙂
Singurul avantaj al ochelarilor de soare e ca poti sa fixezi oameni cu privirea fara ca ei sa-si dea saeama (a se intelege gagici cu fuste scurte si/sau decolteuri adanci :D). La mine nu se aplica, pentru ca fara ochelarii de vedere nu vad la mai mult de un metru in fata (nu cat sa ma bucur de peisj), dar in teorie avantajul ramane. 🙂
Nu sunt și din ăia care poartă ochelari cu jaluzele? Nu știu exact cum se numesc, îs ochelarii ăia cu gratii orizontale. Ce-mi "plac" mie ochelarii ăia … 🙂
… e o "persoană"? … și "vorbește"? :))
@Mihai- Eh, asta o stim, dar sincer acum, la metrou s-o mai vedea ceva, orice??
@ex-silentio- Aia sunt geniali, nu vezi nimic nici la lumina, dar la intuneric…
@iulia- Se spune despre cartitele de metrou ca ar fi oameni, dar nu i-a auzit nimeni vorbind :))
Buna Ziua!
Eu sunt Vlad, unul dintre membri Radio Whisper – un radio antimanele dedicat bloggerilor şi nu numai.
Am găsit întâmplător blogul tău, am citit câteva articole şi nu am vrut să ies înainte să te felicit – mi-a plăcut mult ce am găsit aici. Am fost atras de subiectele interesante si de originalitatea articolelor. Felicitari ! Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doresti, poţi să ne recomanzi orice articol, iar noi îl vom promova.
Ne-ar face plăcere să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
M-am gândit aşadar să vin cu o propunere:
Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piese necenzurate. Avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă cât mai complexă de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că poate ai vrea sa ni te alături şi să colaborăm (binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place). Dorim de asemenea să îţi luăm un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultatorilor noştri.
Îti multumesc pentru timpul acordat, iar acum îti propun sa adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul asculta_whisper sau un e-mail, tot la asculta_whisper@yahoo.com, pentru a discuta mai multe.
http://www.radiowhisper.com
Multumesc,
Cu stimă Vlad!
Primit. Șters. Spam.