romanisme

Dragă politician român,

21 septembrie 2010

Încearcă să priveşti în jos spre proştii pe care îi chemi la vot ca pe oi la stână. Desigur, din palatul tău aurit ţi se pare că lucrurile merg bine. Stai comod în fotoliu şi îi mai înjuri din când în când pe ăia care se iau de tine pe la televizor. Evident, sunt plătiţi să o facă. La fel şi cei care te înjură pe stradă şi comentatorii de pe internet. Toţi sunt nişte sclavi plătiţi să te urască, tu ştii bine asta. Că doar lucrurile merg bine. Mediul privat? E înfloritor! Numai dacă stai să te gândeşti câte lucrări pe bani publici grei au prietenii şi rudele tale, e clar că sunt bani. Bugetarii? Nişte îmbuibaţi. Ştii bine că ai pus pe funcţii aceiaşi prieteni şi aceleaşi rude, sau dacă vreunul a plătit mai bine nici măcar nu trebuia să-ţi fie apropiat. Şi ce, nu merge bine treaba? Doctorii? Mamă, mamă, câtă şpagă mai iau şi ăştia!! Când ai dat 3000 de euro la o operaţie de apendicită ai ştiut că ăla e un om fericit. L a fel şi poliţistul mituit la fiecare depăşire de viteză şi profesorul plătit gras pentru meditaţii neimpozitate. Să mai zică amărâţii ăştia de români că nu le merge bine. Şi-acum lasă-mă să-ţi spun ceva:

1.România e ţara în care sute de mii de firme se închid pentru că banii pentru investiţii sunt blocaţi, iar cei cărora le-ai dat drumul sunt pentru amici.

2.România e ţara în care mediul privat e în moarte clinică, iar tu îi mai dai şi cu ciocanul în cap cu biruri uriaşe şi controale abuzive. Pentru fiecare angajat, angajatorul mai plăteşte aproape un salariu la stat .Şi tu ce faci? Te gândeşti să mai creşti puţin dările, ca să nu se mai angajeze nimeni în viaţa asta. Lasă, că doar totul e pentru binele naţiunii!

3.România e ţara în care numărul şomerilor creşte zilnic şi tu ce faci pentru ei? Că dacă ne uităm la punctele 1 şi 2 nu au unde să se ducă. Aaa, da, ai găsit soluţia, mai dai afară câteva sute de mii! Că doar nu ai putea să înlesneşti dările angajatorilor, că doar ştii ce Merţane au amicii tăi…

4. România e ţara în care un profesor câştigă 6, 7 milioane şi un doctor 15. Şi tu vrei să stârpeşti şpaga şi vrei tineri inteligenţi, vrei dăruire, vrei pedagogie. Hmm, care să fie soluţia aici? Tai şi iar tai, că doar au bani. Dar dacă te uiţi la punctele de mai sus, nici şpaga nu mai are de unde să vină. Prietenii tăi cu bani îşi trimit copiii în afară şi se operează tot acolo.

5. România e ţara în care chiriile au acelaşi preţ ca în Germania, mâncarea e desigur mai scumpă ca acolo. Şi ce dacă floarea soarelui a crescut mai mult ca niciodată? Facem uleiul 10 lei.

6.România e ţara în care finanţele trimit scrisori lunari celor ca mine, care nu vor decât să muncească şi să mai dea câteva locuri şi altora, în timp ce alţii fac suveici peste suveici şi o duc bine-mersi de zeci de ani. Dar pe mine mă ameninţi că-mi iei maşina, singurul meu bun.

Mai are rost să continui? Oricum tu ştii mai bine, dragă politicianule. Ce nu ştii tu e că da, vei intra în colaps, pentru că în maxim cinci ani, toţi vom pleca de aici. La început ne vei face cu mâna zâmbind, că doar nu e nevoie de câţiva “trădători” de ţară. În timp, cifrele vor creşte, prietenii tăi nu vor mai avea pentru cine să lucreze, firmele rămase nu-ţi vor mai da un leu. Poate ţi se va face rău. La urgenţe nu te va mai aştepta nimeni. Vei fi asaltat de idioţii produşi de profesori incompetenţi şi ăştia nu ştiu multe. Îţi dau în cap şi gata. Nu te va apăra niciun poliţist plătit cu 500 de lei. De ce ar face-o? Viitorul tău e mai sumbru decât al meu. De asta poţi fi sigur!

You Might Also Like

14 Comments

  • Reply Alin 21 septembrie 2010 at 8:51

    Voi vedeti sa se indrepte lucrurile?

    Eu vad asa:

    Constructiile dau oameni afara ca nu au cumparatori, deci creste numarul de someri pe care ii plateste statul sau fac foamea.

    Spitalele sunt in faliment si doamne fereste sa ai o boala care sa nu iti treaca cu aspirina (banii aia care ii dam la stat pentru asigurari medicale nu stiu ce se fac cu ei).

    Pensie sa nu ai sperante asa de mari ca o sa iei : cele de la stat se stie ca sunt in pragul falimetului:
    http://www.ziare.com/pensii/sistemul-pensii/sistemul-de-pensii-publice-s-a-nascut-falimentar-1027123,
    cele private obligatorii nu le controleaza nimeni si daca maine i se scoala lu' generali ca vrea sa ceara protectia falimentului ai ramas cu ochii in soare.

    Invatamantul : :))) cine sa ii invete pe copii? Cei care au absolvit cu note de 4-6.

    Firmele private isi muta afacerile in bulgaria datorita taxelor foarte mari, deci in loc sa creasca banii la buget va scadea.

    La noi e o regula generala se pare: statul, bancile, cfr si multi altii: -Avem profit mai mic, ce facem?. -Hai sa dublam taxele, comisioanele, impozitele. -Da o poata plati prostii aia?. -Lasa sa treaca mandatul nostru/anul asta si dupa noi potopul.

    Nu ma pricep eu la macroeconomie dar mi se pare ca sistemul se cam clatina. Eu sincer speram ca o sa revina investitiile straine si o sa ne scoata din kkt dar cand ma uit afara: http://www.gandul.info/international/somajul-frange-clasa-de-mijloc-din-sua-6902488, nici ei nu o duc prea roz nici dupa cata hartie a tiparit.

  • Reply iulia 21 septembrie 2010 at 9:13

    @Alin- Eu nu cred ca lucrurile au cum sa se indrepte, atat timp cat nu se ia nicio masura de stimulare a economiei, ci doar taieri. Da, sunt de acord ca si astea trebuiau facute, dar ce te faci cu toti cei ramasi fara slujbe, daca tu nu incurajezi angajatorii din mediul privat ci ii omori cu controale peste controale?

  • Reply Alin 21 septembrie 2010 at 10:05

    Eu cred ca le e frica sa ia o decizie ferma,

    Imprumutul de la FMI sa dus pe pensii, investii pe termen scurt si comisioanele lor, la fel si investitiile uriase din perioada Tariceanu. Fara nimic care sa ne ajute pe termen lung.

    Si urmatorul imprumut care o sa se faca la FMI tot pe nimicuri o sa se duca, sunt atatea locuri de unde ar putea lua bani pentru a face o investitie care sa creeze locuri de munca pentru prostii aia care au pierdut atatia ani prin scoli crezand ca au un loc de munca dupa ce termina, trebuie doar sa vrea, in schimb ei se acuza unii pe altii si se taraie asa dupa o zi pe alta.

    Apropo de viitorul la astia prosti care mai sunt prin tara, mi-am amintit un banc :

    O mama isi dojeneste fiul:
    – Aha, deci in Spania nu vrei sa te duci, in Italia nu vrei sa te duci, fotbal nu stii sa joci, manele nu vrei sa canti……. …bine ma, atunci dă la facultate……. sa ajungem de rasul blocului!

  • Reply căpcă1 21 septembrie 2010 at 10:59

    buei, e asa de trist !!! suntem ca frunza-n vant !

  • Reply iulia 21 septembrie 2010 at 11:14

    @capca1- Da, ai dreptate. Eu totusi sunt convinsa ca daca incercam sa facem ceva pentru noi, chiar in afara tarii asteia, tot ne va fi bine pana la urma.

  • Reply Anonymous 22 septembrie 2010 at 7:26

    Aferim!, adica DA, sau de acord, bine zis!

    Eu as mai adauga o fraza: Politicieni, nu mai anuntati ca va imprumutati iar in 2011 ca sa aveti bani de mituit in alegeri!

    In opinia mea este o mare diferenta intre politicienii care au stiut sa faca bani publici si sa ii cheltuiasca(bine sau rau) si aceia care stiu sa se imprumute si sa ii cheltuiasca asa cum se vede….

    Emil Onea

  • Reply Anonymous 22 septembrie 2010 at 7:59

    Curat Miorita! Lamentatie dupa lamentatie si instigarea la fuga de politic. E perfect, televiziunile de stiri v-au adus la stadiul in care tot ce e legat de politic va pute; stati acasa, aleg mogulii pentru voi. Exista si politicieni curati si cinstiti, care fac ceva pentru oameni. De exemplu, Marian Oprisan.

  • Reply iulia 22 septembrie 2010 at 8:06

    @Emil Onea- Nu mai am deloc incredere in clasa politica. Cred ca singura sansa e sa ne cumpere altii 🙂 Vorba sotului meu, ar trebui sa dea o bomba atomica, si sa trimita doi nemti sa se inmulteasca =))

    @Anonim- Te rog ca data viitoare sa te semnezi, sa stiu si eu cu cine discut, asa mi se pare firesc. Daca avem pareri, hai sa fie asumate, nu? Chiar nu sunt omul care sa se lamenteze si cu atat mai putin sa ma multumesc cu ce mi se ofera aici. Deja ma pregatesc pentru o mare schimbare, care sper sa fie in bine de data asta. Cat despre exemplul dat de tine, prefer sa ma abtin si sa-ti spun ca nimeni nu se gandeste la interesul tau ca cetatean. Nimeni!

  • Reply Gabriel Chelaru 22 septembrie 2010 at 8:15

    Desi imi par cunoscute argumentele de mai sus, nu pot zice decat atat: nu fugim de politica, ci de marlanii, nemernicii, hotii si paduchii din politica romaneasca, adica de toti. Si la chestia cu mogulii, mai slabeste-ma ca, pentru mine, nu aleg decat eu; mai merge marota asta doar ca discurs politicianist. Si daca alerg mogulii pentru altii, e din cauza ca politicienii nu reusesc sa atraga oamenii la vot. Deci, da, politicienii romani (actuali) put, miros ingrozitor a vorbe goale si a minciuna, a hotie si a marlanie. Si sa nu vii acum sa-mi spui ca nu-i asa.

  • Reply Sandrina-Ramona Ilie ~ Lady Allia 22 septembrie 2010 at 10:53

    Draga mea Iulia, nu doresc sa fiu off topic, dar imi permit sa te anunt ca a aparut cartea mea de debut "Farul de la capatul tuturor lumilor mele"…

    http://ladyallia.blogspot.com/2010/09/farul-de-la-capatul-tuturor-lumilor.html

    Te imbratisez cu mare drag…

  • Reply Anonymous 22 septembrie 2010 at 13:11

    Mie imi plac oamenii care stiu sa faca BANI sau au forta sa schimbe macar putin in bine lumea din jurul lor. Admir oamenii puternici, indiferent de sex, rasa, culoare…
    Politica fara BANI nu se poate si nici politicieni fara prieteni bogati nu vor fi niciodata. Important este cum faci sa aduci putin bine in jurul tau, in comunitatea ta, in breasla ta, etc. Eu cred ca exista si politicieni buni, chiar am un prieten aici in Vrancea pe care il admir(este mai putin cunoscut) Sunt sigur ca mai sunt si altii, cu extraordinare intentii si fapte… Doar ca ei nu se vad de marlanii agresivi care pun mana pe putere…
    Eu nu as da foc politicienilor ci as face o tara cu REGULI si cu respect, printr-o selectie riguroasa de conducatori si, de ce nu, printr-o democratie a fortei legii! (Asa ca nemtii!)

    Emil Onea

    PS. Bun acest blog ca ne mai descarcam si noi! Multumesc doamnei Iulia!

  • Reply Alin 22 septembrie 2010 at 16:24

    Pentru colegul care a dat exemplul de politiceni curati si cinstiti si care dupa parerea mea este membru de partid sau angajat la primarie:

    Gandeste pentru tine si formeaza-ti propriile opinii chiar daca esti membru de partid nu mai merge ca oaia dupa cioban.

    http://anticoruptie.hotnews.ro/ancheta-7725632-dosarul-caprioara-marian-oprisan.htm

    http://www.realitatea.net/sediul-psd-din-focsani-pazit-pe-bani-publici_720388.html

    http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/investigatii/domeniile-ilegale-ale-familiei-baronului-de-vrancea-29439.html

    daca vrei mai multe mai poti gasi si singur.

  • Reply iulia 23 septembrie 2010 at 5:32

    @Gabriel- Tin si eu sa mentionez ca tot ceea ce am scris mai sus am trait pe pielea mea. La Tv nici nu prea ma mai pot uita de scarba. Pana acum nu am identificat o televiziune de stiri sau un talk-show echilibrat.

    @Emil Onea- Cu placere, macar sa ne descarcam daca lucrurile nu se pot schimba prea usor in tara asta. Da, banuiesc ca exista si politicieni cu intentii bune, dar la fel ca oamenii de felul asta, stau in umbra celor care stiu "sa se descurce".

    @Alin- Cred ca anonimul de mai sus a pus numele lui Oprisan pentru a ilustra hotia din politica. A vrut sa fie ironic. De parca exista alb si negru, buni si rai in mediul asta. Cat de orb poti sa fii sa nu observi cum totul in jur se darama?

  • Reply Pharaon 6 februarie 2011 at 7:20

    Foarteeeeeeeeee frumos scris. Ai scris din inima.
    Felicitari!

  • Leave a Reply