Carti

Lorelei- Ionel Teodoreanu

25 aprilie 2010


Eh, ce sa zic? Inca o carte citita prea tarziu, exact ca in cazul Panzei de paianjen. De ce nu am citit „Lorelei” la vremea ei? Pentru ca ai mei m-au batut atat de tare la cap cu „La Medeleni”, din care am citit doar doua volume cu cea mai mare scarba, incat nu am mai vrut sa aud de Ionel Teodoreanu in veci. De fapt, niciodata nu am fost fascinata de romanele de dragoste, pline de lirism, de flori, de tandrete. Totusi, nu pot sa neg ca „Lorelei” mi-a placut, din simplul motiv ca a reusit sa ma faca sa zambesc, sa visez si mai ales, sa-mi fie dor de copilarie. Partea care mi-a placut cel mai mult din roman a fost cea in care Gabriela si Luli au fost in vacanta la Barlad, pentru ca m-am ragasit in ambele personaje in egala masura si mi-am amintit cum obisnuiam si eu sa scriu cate doua-trei versuri pe foi pe care le aruncam in doar cateva zile. Din a doua parte a romanului, lucrurile au inceput sa-mi displaca. Pur si simplu am avut impresia ca personajele au fost insuficient conturate, ca metaforele si celelalte figuri de stil aproape ca au luat locul protagonistilor, actiunea fiind mult diluata. Nici moartea lui Luli nu mi s-a parut ca a venit intr-un moment potrivit, in sensul ca a parut introdusa doar pentru a se potrivi cu un destin pe care l-as fi putut ghici inca din momentul aparitiei primelor scrisori semnate Lorelei. La fel si plecarea subita a lui Nathan, un personaj de altfel destul de interesant. Aceasta rupere brusca a firului narativ a fost poate cea mai mare dezamagire pe care mi-a provocat-o autorul. Ce nu ii poate nega nimeni lui Teodoreanu este abilitatea extraordinara de a incastra poezia in destinul protagonistilor, abilitate care il defineste si il separa de alti autori. Ca tocmai acest lucru face ca „Lorelei” sa placa sau nu, este o decizie pe care acesta si-a asumat-o din start.

Citate:

„Fiindca indragostirile subite se nasc din lipsa de contact cu subconstientul. Pentru majoritatea oamenilor, subconstientul e o absenta miraculoasa, ca si Dumnezeu; cand apare, cand izbucneste, mai exact e splendoarea unei manii sau fatalitatea unei porunci care depaseste puterea mintii si energia vointei. Mintea cade in genunchi si se taraste, infricosata si supusa. Si oarba”

„Daca femeile ar fi mute, barbatii ar fi mult mai nenorociti. Scapati de permanenta unei limbutii, n-ar avea decat beneficiul superficial comod al acestei taceri”

You Might Also Like

4 Comments

  • Reply Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia) 25 aprilie 2010 at 19:24

    "Ramas-bun.
    Ma numesc numai Lorelei.
    Legenda spune ca am ucis.
    Anii mei tineri au sunat a cantec, dar am trecut pe langa el cu dragoste de mana si am ramas cu mana intinsa ca a regelui Lear.
    Mi-e sufletul ca tufisul Paiurului pe coasta Marii Negre: numai ghimpi curbi ce-au incununat odata fruntea lui Hristos.
    A trecut o ploaie de primavara si s-a tesut in zare braul frant de matase al curcubeului. Cu el imi incing mijlocul si ma duc…"

    E atat de frumos acest roman…si mie imi e lipit unde va pe suflet ca o umbra. Pur si simplu nu mai trece :).
    Unele romane e bine sa le citesti cand e vremea lor, nu cand ni se pun in mana.

  • Reply iulia 26 aprilie 2010 at 5:11

    @Lady Allia- Exact. Sunt sigura ca daca as fi citit "Lorelei" la 14, 15 ani as fi fost impresionata peste masura.

  • Reply Ioana 26 aprilie 2010 at 9:29

    M-am cam plictisit la cartea asta. Frumos scrisa dar nu extraordinara. Fiecare cu ce-l doare. 😀

  • Reply Nadia 18 septembrie 2012 at 16:12

    Am citit aceasta carte si la 16 ani, cand proiectam in povestea de dragoste dintre Luli si Catul propria-mi poveste de dragoste de atunci, dar si acum, la 36 de ani, din nevoia de acea iubire ideatica in cea mai forma pura…Mi-a placut si atunci, cand nu aveam ochii critici, si acum….Intr-adevar sunt ceva neajunsuri in constructia cartii, dar peste toate imi place pur si simplu si ma face sa visez…Iar pentru mine asta e destul.

  • Leave a Reply