Unora nu le place deloc. Mai jos voi da un citat din Grupul în care nu se dau link-uri de pe Facebook. Fără nume, că poate omul nu vrea neapărat să apară la mine.
“dupa un an de folosit twitter la modul intensiv…. am ajuns la concluzia ca twitter e absolut inutil pentru average user-ul de internet. exista o comunitate online restransa care il foloseste pe post de chat privat si chiar nu pierzi nimic daca nu stai pe twitter….. deja cam de o luna l-am si lasat undeva in plan secudar si il folosesc doar pentru chit chat … cu oameni din online. a mai ajuns cineva la aceeasi idee ca mine?”
I-am răspuns pe scurt însă simt nevoia să dezvolt. Eu cred că Twitterul e una dintre cele mai bune metode de promovare, asta dacă ştii cum să-l foloseşti. Dacă nu faci altceva decât să laşi link-uri către blog acolo, nimeni nu te va băga în seamă şi în niciun caz nu va da RT. Să spui mersi dacă obţii câţiva followeri, dar şi ăştia care vin aşa sunt genul de oameni care dau unfollow după jumătate de oră dacă nu le-ai dat follow back. Total stupid. Dar dacă spui chestii interesante, faci glume bune sau dai link-uri relevante, situaţia se cam schimbă.
Partea cea mai bună pe Twitter e că poţi alege pe cine să urmăreşti, spre deosebire de Facebook, unde nu poţi da unfriend aşa de uşor, deşi ai văzut acum 3 luni pozele alea de pe 9gag pe care le pun din 10 în 10 minute foştii colegi de liceu. Aţi împărţit beri, cafele, ore de chiulit. Scroll şi treci peste. Pe Twitter nu. Apeşi butonul minune şi gata. Nu eşti obligat să citeşti nici tweeturi de #pebuda, nici care a fost micul dejun al Marghioalei şi nici poezioare romantice cu pretenţii de Charles Baudelaire.
Nu îţi plac A-listerii înfumuraţi, haterii prea glumeţi, bloggerii care dau de 5 ori link către pagina lor sau care au 15 modalităţi diferite de a da acelaşi link spre campania în care sunt implicaţi? Nimic mai simplu, unfollow. Dacă am avea butonul ăsta şi în viaţa reală, ne-ar fi mult mai simplu. Unfollow @jobstresant, @platachiriei, @ipocritizambareti, @barfitori etc.