Nu trece vreun Decembrie fără s-avem eterna discuție despre contribuțiile date la școală. Dăm șpagă și cadouri, pentru că altfel suferă copilul. Plânge, e deprimat și marginalizat. Hai s-o spunem pe aia dreaptă! Ne simțim noi, ca părinți, sărmani și inferiori cucoanelor care se mândresc cu seturile Swarovski dăruite învățătoarelor, de parcă ar fi luat Nobelul pentru pace.
Mobilăm clase, umplem cutii de bijuterii, plătim hainele copiilor lor, totul cică pentru copii. Nu știu voi, dar eu nu vreau un copil care să dea bani, de frică să nu fie asuprit. Vreau un copil care să știe că răutățile unor babete cu gușă de porc și caracter de hienă nu îi afectează lui parcursul prin viață și starea de bine în general. Un copil așa cum am fost eu.
Niciodată n-am plătit fondul școlii în liceu, atunci când a depins de mine. Știam că e ilegal, știam că nu-s obligată să dau banii, așa că n-am dat. Și n-am murit. Nici eu, nici prietena mea cea mai bună, care a făcut la fel. Nu m-a persecutat nimeni, nu m-a sunat acasă, nu mi-a spart ușa, nu m-a ciomăgit.
Dacă am fost nedreptățită vreodată în școală? D’ooh, normal! N-am uitat niciodată cum o colegă care făcea pregătire la engleză cu profa de la clasă lua 10 doar pentru că-și făcea tema(probabil la pregătire). Noi, restul, pentru o notă mare eram scoși la tablă și puși să facem zece fraze, să interpretăm două imagini și eventual, să tragem și un eseu.
Le-am făcut cum am putut și am mers mai departe. Nu, n-a fost corect, dar am fost învățată să accept că e doar comportamentul madamei și să-mi văd de treabă. Am fost învățată că formele fără fond nu trebuie să fie principiul meu în viață. Important e să știu și să înțeleg, nu să am zece pe linie.
Am lucrat în diverse locuri de-a lungul timpului și niciodată n-am luat bani să-mi fac treaba pentru care eram plătită deja, mai mult sau mai puțin. Consider că vina e în mare parte a părinților care n-au alte mulțumiri în viață decât să se dea mari cu cadourile pe care le fac, să-și aroge merite de care nu-i pasă nimănui, pentru a impresiona oameni care nu dau doi bani pe gestul lor.
Hai să nu ne învățăm copiii să plătească oamenii pentru a fi drăguți cu ei. Hai să formăm oameni cu caracter, nu moluște care aruncă bancnote ca la show-ul lui Salam. Hai să-i învățăm că ceea ce știu și ceea ce sunt n-au legătură cu trei hoaște șpăgare care se strâmbă la un buchet de flori. Hai să nu ne mai îndoim ca trestia în fața unor vulturi hulpavi pentru a ne acoperi insecuritățile.
Dacă nu plătești fondul școlii și nu-i iei mizeriei lanț de aur, copilul tău nu va muri, nu va ajunge boschetar și nici repetent. Nu-ți urca copilul pe un norișor roz, pentru că atunci când va cădea de pe el, probabil nu vei fi acolo să-l prinzi.