Îl ştiţi pe rozătorul de unghii? Eu am unul la birou şi unul acasă. O să fiu concisă.
Ce nu ştie rozătorul de unghii e că atunci când îşi înfige dinţişorii în firavele-i unghii, chipul său nu e unul relaxat, firesc.
Schimonoseala începe fix de sub linia părului, cu fruntea. Fose adânci apar parcă de nicăieri, evidenţiate de sprâncenele frânte şi de o privire de om care se injectează de cel puţin 10 ani zilnic, în spatele blocului sau, mă rog, la ghenă.
Pomeţii urcă nervoşi până înspre urechi, iar marginile gurii o iau razna ca într-un dans al aborigenilor canibali, cu aceeaşi poftă de carne proaspătă a trupului de aceeaşi sorginte.
Şi începe festinul. Pieliţe, margini aspre, urme ale ojei care a trăit cândva acolo. Rozătorul se abate ca un uragan asupra propriei fiinţe, cu toată forţa, ca şi cum fără celulele moarte de mult viaţa sa ar lua o altă turnură. Câştig la loto, marea dragoste, un CLS strălucitor în faţa porţii.
Cum dezveţi un rozător?
Se ia una bucată aparat foto, care se îndreaptă asupra nevinovatului şi se fotografiază dovada auto-canibalismului. Se postează una bucată poză pe Facebook şi se dă tag. Problem fixed!