Browsing Tag

oameni-copii

fericire ganduri O mămică fericită

Oamenii-copii

23 aprilie 2014

Sunt oamenii care, odată ajunși pe marginea lacului, iau cea mai apropiată pietricică și o aruncă în apă, pentru a face “broscuțe”, cum le numeam pe vremea când vârsta noastră avea doar o cifră. Dacă oamenii mari privesc apa limpede și văd în ea frânturi din viața de zi cu zi, oamenii-copii nu doar trăiesc momentul, ci se bucură sincer de orice clipă fără gânduri răzlețe care să le-o tulbure.

Sunt oamenii care râd cu poftă și merg mai departe atunci când viața le aruncă în cale necazuri amare ca pelinul.

Sunt oamenii care călătoresc mult, citesc de toate, fac cheltuieli nesăbuite, se aruncă în fața valului fără să cântărească plusurile și minusurile, totul doar pentru o secundă de adrenalină.

Sunt oamenii care se tăvălesc în noroi până la gât cu cei mici, oamenii care mănâncă porcării fără regrete, neurmate de diete cu nume pompoase din State.

Eu îi ador și îmi place să-i am prin preajmă. Din păcate, sunt din ce în ce mai puțini. De exemplu, oamenii care n-aveau nevoie decât de o pleată lungă pe spate și bani de bere în Vamă, acum se strâng la gât cu cravata și pornesc cu elan pioneresc spre uriașii de sticlă din Pipera.

Parcă pe măsură ce creștem, copiii din noi devin mai mici. Câteodată mi-e tare dor să mai fiu om-copil, dar cu totul, așa. Să dorm haotic, să mănânc mizerii, să pierd timpul lenevind în fața unor seriale de doi lei, să dau mulți bani pe lucruri de care nu am nevoie, dar care mă fac fericită.

Păstrez însă bucăți din copilul meu, bucăți care-mi sunt dragi de numa’ numa’. Deseori mă bag cu cea mica în spatiul ei de joacă și găsesc o plăcere infinită când mă trage cu nesaț de păr. Eu chipurile mă supăr, mă prefac că suspin(bine, câteodată e pe bune, că doare, na’) și flutur degetul arătător în semn de ceartă, iar ea se prăpădește de râs. Mai scot o șuviță din cocul dezordonat și o luăm de la început. Îmi mai place tare mult să lenevesc, să amân totul până când, pe ultima sută de metri, o iau la galop asemeni unui cal de curse pocnit aprig cu biciul. Așa merge la mine.

În schimb, n-am fost niciodată om copil când a fost vorba de decizii mai mult sau mai puțin importante. Banala întrebare “Unde mergem să mâncăm” dă naștere unor dezbateri, comparații, analize de preț… Dacă firul nu e despicat în 4000 de firicele, atunci îl despicăm degeaba. Imaginați-vă ce se iscă atunci când vorbim de case, cariere și alte preocupări de oameni deloc copii.

Dacă mai aveți oameni-copii în viața voastră păstrați-i, ieșiți cu ei mai des la cafea, sorbiți încet, fără grabă, din energia lor molipsitoare și din visele lor colorate. Poate, odată cu ei, mai dăm ceva hrană sufletească și copilului adormit din noi.

sursa foto