Un articol face furori în online zilele astea. Îl găsiți AICI. Pe scurt, o pisi tristă că iuby n-a luat-o pe ea de nevastă, ci pe-o meduză plictisitoare și obedientă. Sigură pe ea, pisi e convinsă că e visată noaptea, prezentă în suspine ziua și că i se scriu poezii de amor sub luna amară. Probabil omul a vrut doar să-i dea o cârjă și ea a crezut că e Ingrid Bergman în Casablanca, în realitate fiind Mița din Dorohoi. Mda, tristuț. Fătuca are dreptate totuși, dintr-un punct de vedere. Bărbații slabi se însoțesc cu femei umile, slabe de înger, biete nevertebrate învățate acasă că bărbatului i te supui, dacă vrei să dai bine în fața lumii.
Dacă o ceri în căsătorie ca să aspire podeaua cinci ore pe zi, nu ești bărbat.
Dacă o ceri în căsătorie ca să ai familie, casă, doi copii și să plantezi un pom, nu ești bărbat.
Dacă o ceri în căsătorie, deși o privești în ochi și vezi un mare gol, nu ești bărbat.
Dacă o ceri în căsătorie pentru că n-ai găsit ceva mai bun, nu ești bărbat.
Dacă o ceri în căsătorie pentru că nu iese din cuvântul tău, nu ești bărbat.
Dacă o ceri în căsătorie pentru că au spus mama, tata, unchiu’ și profu din clasa a doua, nu ești bărbat.
Dacă o ceri în căsătorie ca să aibă cine-ți spăla dunga maro de pe chiloți, în timp ce stai până dimineața la bere cu băieții, nu ești bărbat.
Nu ești bărbat, ești doar o cârpă ruptă din fusta maică-tii, la care probabil te vei întoarce când muierea din acte va obosi să miroasă a Domestos și regrete.
