Browsing Tag

carti numai bune de citit

Fără categorie

Lepşe de weekend

24 martie 2012

Mă ştiţi, nu sunt un mare fan al lepşelor, dar dacă am promis, mă ţin de cuvânt. Parţial. Emil mi-a pasat nici mai mult, nici mai puţin de trei lepşe, dintre care una e a naibii de lungă, aşa că o să zic pas. Rămân două scurte, care îmi sunt mai pe plac. Să purcedem în efectuarea lor.

Leapşa turistică în trei paşi

1.Daca aţi avea puterea ministerului, voi cum aţi promova România din punct de vedere turistic?

Consider că nu există promovare mai bună decât punerea la punct a lipsurilor, mai mult decât numeroase la noi. De exemplu, nu avem un sistem All Inclusive bine făcut. Micul dejun nu ar trebui să fie compus din trei felii de parizer şi două cepe, ci ca afară. Ministerul ar putea negocia tarife mai mici în special pentru turiştii străini pe care tot vrem să-i atragem. Nimeni n-o să vină pe litoralul plictisitoarei Mări Negre la preţuri duble faţă de Grecia sau Turcia. Nici măcar noi, românii, nu ne mai ducem. Şi cred în uriaşul potenţial al Deltei şi al staţiunilor balneare. Eu asta aş promova.

Daca un strain v-ar cere o lista cu 5 obiective turistice mai putin cunoscute din Romania ce i-ati propune si de ce?

Hmm, sunt tare multe. Primul loc pe lista mea e Gura Portiţei, mai apoi staţiunile montane de pe Valea Prahovei, Castelul Bran, care ar face ravagii printer toţi iubitorii de poveşti proaste cu vampiri, Delta Dunării şi staţiunile balneare în care eu văd nişte SPA-uri de 5 stele cu care s-ar face bani cu lopata.

Daca ati reprezenta Romania intr-o alta tara ce suveniruri autentice din Romania ati duce cadou?

Le-aş duce o Eugenie plină de cremă, o ciocolată Rom, un port popular din Maramureş, un caş afumat de bunica şi o fotografie din Deltă, asta pentru că mulţi au mare şi munte, dar deltă ioc.

Leapşa cititorilor

1.Care este ultima carte pe care ati citit-o?

Cea despre care am scris şi mai jos, Clopotele. O recomand fără ezitare tuturor.

2. Una dintre ultimele carti citite, pe care o recomandati?

Mi-a mai plăcut în mod deosebit, dintre ultimele citite, Fetele din Shanghai de Lisa See.

3.Care este urmatoarea carte pe care va ganditi s-o cititi?

Încă o carte a lui Octavian Paler, niciuna dintre cele citite nu m-a dezamăgit.

Dacă lepşele v-au plăcut, vă invit cu drag să le preluaţi.Şi Emile, gata cu lepşele pe anul ăsta :))