Încă de pe vremea lui Burebista, vajnicul dac își apuca nevasta de-o pleată și-i spunea:
– Făi! Te-am luat pen’că ești săracă, cinstită și erai castă. Restul e cancan. Pardon, varză, bulz, mânz, viezure, bla, bla…
La un moment dat în istorie au apărut telenovelele. Jose Armando pletos, bronzat, în mod misterios veşnic uns cu ceva lucios pe pectorali. Ce mai, spaima şi încântarea muierilor de pretutindeni. Şi avea femei băăă, aşa cum are tigaia Dry Cooker cumpărători. Două sau trei pe zi. Peste toate astea era incredibil de bogat şi priceput în afaceri. Pe scurt, mişto viaţă. Până apare EA.
Nevopsită, săracă, virgină, timidă şi needucată. Eventual vânzătoare în piaţă sau şi mai frecvent, menajeră. De obicei are un nume de piftie, gen Lupita sau Consuela. Jose Armando le îndepărtează cu silă pe curvele aranjate, educate şi stilate (nişte mizerii, fără îndoială) şi se îndrăgosteşte iremediabil de neprihănita murdară pe nas de noroi cu care poate lega discuţii profunde despre sezonul dovleacului plăcintar sau rotaţia variabilă a pămătufului în raport cu densitatea atmosferică. Cumva, în maxim 10 episoade, Consuela e CEO la firma tatălui lui Jose Armando, fiu nelegitim al tatălui ei biologic. Se pricepe la economie şi exploatare forestieră, pe lângă contabilitate şi marketing. De ce? Că e săracă, cinstită şi umilă, nu ca fufele anterioare cu diplomă la Yale.
La fel şi noi, românii, specie lovită în plex de romantism încă din născare. Modelele noastre în viaţă sunt sărmanii, că aşa ne învaţă la şcoală. Dacă vedem vreo ştire cu antreprenori de succes (nu Patriciu sau Cocoş) sărim îmediat cu comentarii de o mare delicateţe şi un infinit rafinament, precum:
“Curva dreacu’, cât ai suflat în flaut să te pună director?”
sau
“Ţi-a dat tăticul bani de fabrică băieţaş? Muistule! Nimic nu faci fără bani şi pile”
Păcat că viaţa nu-i ca-n telenovele. Consuela ar rămâne la piaţă, vânzând decât cartofi, iar Jose Armando s-ar însura cu una din blondele dintr-o altă familie înstărită. În existenţa mea de aproape trei decenii am întâlnit mai mulţi oameni înstăriţi cu un caracter demn de laudă, decât sărmani în ochii cărora să văd măcar un licăr din dorinţa de a o duce mai bine prin forţe proprii. Poate cândva vom desfiinţa mitul Consuelei CEO şi vom învăţa că dacă înveţi şi munceşti eficient ai şanse considerabil mai mari să o duci bine. Făi Consuelo, Jose Armando nu vrea să te facă doamnă, vrea doar să-ţi ciufulească viezurele.
P.S.- Orice asemănare cu politica este pură coincidenţă.