Ştiu că nu v-am spus asta până acum dar, da! Soţul meu e cel mai tare. Şi soluţiile bărbaţilor în general. Doar ei deţin răspunsul corect la toate problemuţele noastre.
Eu am o minte complicata. Hai să vă explic, metaforic vorbind, cum gândesc. Dacă fac un rahat mă întreb cât timp pute, dacă acum e momentul, cine va mai simţi, dacă densitatea e bună, câte zeci de muşte îl vor bâzâi, în cât timp se descompune, de ce e galben şi nu maro, de ce unghiul moţului e de 90 de grade, finalizând prin analiza atentă a particulelor din compoziţie şi compararea lor cu rezultatele experimentelor anterioare, desigur ţinând cont de motivele apariţiei şi evoluţiei sale. Repet, metaforic vorbind.
Eh, al meu drag soţ e pentru mine şefu’ Universului, El deţine răspunsul la orice. Hai să vă dau câteva exemple mai jos pentru a vă convinge definitiv. Structura va fi de genul întrebare-răspuns:
-Mi-e foame! Mănâncă!
-Mi-e sete! Bea apă, ceai sau orice lichid.(aici am lungit-o eu, desigur)
-Sunt obosită! Dormi!
-Mi-e poftă de ceva! Cumpără!
-M-a supărat Gică! Dă-l dreaq!
Şi tot aşa… Acum spuneţi voi, nu-i genial? De-asta, dragi bărbaţi, vă iubim noi! Vă las, mă duc să-i fac un sendviş 🙂