Dintre toate speciile de metroretarzi, ăştia mă deranjează cel mai mult şi nu, nu au nicio justificare.
Îl ştiţi bine pe uşier, îi place să i se spună Usher, la fel ca mai celebrului cântăreţ plângăcios. Aşteaptă cu nerăbdare metroul, bătând cu nerăbdare din vârful pantofului prăfuit. Are două momente de glorie pe parcursul unei călătorii.
Primul ar fi atunci când metroul ajunge în staţie, iar el se postează fix între uşi, niciun centimetru mai departe! Şi stă. Rânjeşte acru în aşteptarea marii deschideri, aproape că i se umezesc urechile de emoţie.
Şi pac, uşile s-au deschis! Ce credeţi, se mişcă de acolo? Nooooo, nicidecum! E precum statuia lui Ştefan pe cal: ţeapăn şi cu ouă de piatră! Niciodată să nu-l abordezi cu subtilitate. Foloseşte-te de coate, picioare, geantă şi alte extremităţi anatomice sau nu. Dacă nici noi nu mai facem revoluţie, atunci cine?
Un alt moment de glorie al uşierului este în timpul călătoriei, când deşi are de mers unşpe staţii stă tot în uşă şi zâmbeşte tâmp când e ocolit de toată lumea. Şi iar se aplică regulile de mai sus de tip învălmăşeală ţărănească şi trânteală manelească, altfel nu merge, nu poţi ieşi pur şi simplu.
Ca de obicei, aştept alte propuneri din partea voastra. Atenţie, se închid uşile!