N-o să fiu precum alţi părerişti şi o să mă includ de la bun început în categoria românilor, că deh, asta sunt. Şi nu-mi pare deloc rău pentru că noi chiar suntem oameni ieşiţi din comun. Dacă am fi ca nemţii, eu una aş muri de plictiseală. Cum adică muncă, seriozitate, linişte şi în general comportament temperat? Ce e viaţa fără văi şi fără dealuri? Că noi suntem mereu mai la vale şi cu picioarele în pârâu, asta e altceva…
În seara asta o să scriu despre plăcerea românului de a da ţeapă. Spre deosebire de alte situaţii, mărimea nu contează. Mică, mică, dar subţire! Chiar şi-aşa e bine. Cum ar fi şantierele dacă muncitorii n-ar pleca acasă cu minim un sac de ciment? Cum s-ar simţi ei dacă n-ar mai bea şi dacă şi-ar face pur şi simplu treaba? Ce să le spună tovarăşilor de cârciumă?
“Ehee… Azi am fost la muncă şi mi-am făcut treaba”. Stop. Cât se poate de plictisitor! Situaţia reală e în felul următor:
“Frăţioare, azi am şparlit doi saci de ciment şi ceva polistiren. N-am pierdut timpu’! Cu ce crezi că mi-am luat rachiul din seara asta? Pfoai…viaţă tataie! Cum facem să o zbanghim şi noi fără să plătim nota?”
Povestea lui Dorel nu e una izolată, ci reprezintă mentalitatea românului, care refuză pur şi simplu să fie altfel. Cât de mică să fie ţeapa, tot îi provoacă un mic orgasm. Să ştie el că nu trece o zi fără să şmecherească, de unde şi un nou verb, “a şmecheri”. Să fie oare din cauza comunismului şi a frazei “fă-te că munceşti” sau e ceva ce vine încă de pe vremea dacilor? Oare şi atunci se ciordeau ustensile şi frecarea mentei era un mod de a umple ziua de lucru?
Am crezut că noi tinerii putem fi altfel, că am evoluat. Şi parcă e din ce în ce mai rău şi sămânţa de ţepar se multiplică, ne umple ADN-ul. Vedem cu toţii ce falnică nouă generaţie de politicieni iese la iveală, precum un coş stors cu străşnicie, care explodează şi umple totul de puroi. Şi tot nu mă trezesc. Şi tot visez că lumea e altfel, că nu poţi obţine plăcere din tristeţea altuia. Mda, îmi trebuie un scut anti-ţeapă! Şi o minte capabilă să înţeleagă verbul “a şmecheri”.