Browsing Tag

recenzie zorba grecul

Carti fericire

Zorba Grecul- Nikos Kazantzakis

11 iunie 2017

De multă vreme n-am mai scris aici depre cărțile pe care le citesc. Doar din când în când, pe Goodreads. Btw, acolo puteți urmări ratingurile acordate la ceea ce am citit până acum. Ce găsiți cu cinci steluțe, cumpărați cu încredere! A fost nevoie de o scriere atât de tumultoasă în descierile sale, în nucleul său, o scriere atât de impresionantă precum Zorba Grecul, pentru a-mi aduce aminte de ce iubesc cărțile și ce schimbă ele în mine. Mi-am dat apoi seama că e păcat ca, atunci când privesc în bibliotecă spre cărțile pe care le iubesc, să nu-mi mai aduc atât de bine aminte de ce. Rogu-vă, nu-mi priviți postarea cu ochi ageri, având pretenții de critică literară. Pentru mine, literatura e despre ce simți, ce îți face inima să tresalte și mintea să zburde undeva departe în timp și spațiu, nicidecum analiză pe text.

Povestea lui Zorbas e una despre libertate, despre a extrage seva vieții și a o savura în fiecare zi fără opreliști, fără teamă, fără inhibiții sociale sau morale. Pe scurt, Kazantzakis a deschis în tinerețe o mină de lignit în Pelopones, Zorbas fiindu-i mâna dreaptă, sprijinul pe parcursul acestei perioade. Cei doi tovarăși se află în antiteză totală. Unul e șoarece de bibliotecă, într-o continuă căutare a adevărului, a înțelegerii lumii care ne înconjoară. Celălalt, eroul nostru, e prea ocupat să trăiască pentru a se întreba cum. Dragostea, mila, afecțiunea, prietenia, pasiunea, suferința, fragilitatea divinității, toate se împletesc într-un dans al emoțiilor care n-are nimic de-a face cu regulile nescrise ale societății, ci poate doar cu a căuta fericirea.

Cât despre fericire, am aflat ceea ce bănuiam de mult timp. Nu este o stare perpetuă, ci un cumul de clipe de extaz, într-o mare de întâmplări ordinare, cu ceva valuri de tristețe, care vin din când în când, se sparg pe mal și-apoi dispar. Singurul val care izbește cu o forță de nestăvilit, singurul val fără leac, fără de vindecare este clipa finală. Moartea.

De obicei, lăsam la final câteva citate, dar de data asta n-o s-o fac, pentru că întreaga carte e un citat. Singurele cuvinte care ar putea sintetiza totul sunt chiar cele de pe piatra funerară a autorului: “Nu mă tem de nimic. Nu nădăjduiesc nimic. Sunt liber”.