De sărbători vorbeam cu nepoțica mea despre divinitate. Într-o doară, m-am apucat să-i explic câte ceva despre Teoria Evoluționistă și cum ne tragem noi din maimuțe. Uite ce scumpi sunt cimpanzeii, cum sunt ei mai isteți decât mulți cocalari cu haur la gât. Că dacă n-ar avea lănțăul gălbui să conecteze trunchiul de capul prost, probabil că și l-ar scăpa pe jos printre bancnotele de 500 de coco date lui Guță.
Și hâr și mâr și mvai că Mântuitorul și pruncul Iisus și Maica Precista. La fel ca ea eram și eu, fascinată de poveștile din Biblia Copiilor. Ba mai mult, cred că a fost prima carte citită; avea niște ilustrații foarte faine. Eu sunt de părere că ăstora mici trebuie să le prezentăm toate variantele, iar ei să aleagă ce consideră de cuviință atunci când o vor putea face.
Nu-mi place deloc atitudinea extremistă a unora, în special pe internet, prin care înfierează pe oricine are credință. Crezi în Dumnezeu? Ești prost. Păi stai,că am absolvit Harvard, am luat premiul Nobel și am un IQ de 165. Du-te bă, prostule, d-aci!
În tabăra cealaltă sunt ăia habotnici care știu ordinea slujbelor, materialul din straiele preoțești și circuitul moaștelor în natură și Europa. Le știu pe toate, dar majoritatea n-a citit niciodată Biblia. Și așa apar articole de genul ĂSTA Brr.
Eu sunt undeva pe la mijloc, adică oricum proastă în accepțiunea ateilor de google, în sensul că mă duc la Biserică de sărbători, mi-am botezat copilul, m-am cununat religios și încerc să-mi duc viața respectându-mă pe mine și pe cei din jur. N-o fac să nu ard în flăcările iadului înțepată de tridentul dracilor în fund, ci că așa mă simt bine. Și aici se oprește. N-au decât să curgă valuri de smoală peste mine dacă n-o fi așa, dar nu cred în rai și iad. Cred că mori și gata. Creierul și organele își dau shut down și la revedere.
Dacă ar fi o schimbare pe care mi-o doresc cu ardoare sau mai bine zis în draci, eh, asta ar fi schimbarea orelor de religie în ore de istoria religiilor. E o materie fascinantă, de o frumusețe aparte. Dacă mi-ar fi plăcut să mă nasc de o anumită religie, aceea ar fi fost hinduismul. Am citit Vedele cu mare plăcere, răbdare și entuziasm și le recomand oricui.
Oameni buni, viața nu se imparte în alb și negru, rai și iad, draci și îngeri. Atunci, de ce ne băgăm singuri în categorii atât de restrânse? Cum poți să te numești creștin-ortodox și să-i înjuri pe ceilalți, să le dorești cancere, cutremure și violuri în grup mamelor lor? Sau cum poți jigni mârlănește un om care-și face cruce pur și simplu? Dacă asta-l face fericit și-l liniștește, de ce n-ar face-o? Suntem liberi să credem în orice dorim, dacă asta ne face să ne simțim bine. Dacă eu cred în zeul capră cu pelerină de ploaie cu buline și coroană din fulgi de cereale pe cap, care-i baiul?