Browsing Tag

pipite capatos

presa romanisme

Despre idoli și alți demoni

10 iulie 2014

Tu unde găsești inspirație? Ce poți să le pretinzi elevilor să facă, atunci când în media apar tot soiul de crocobauri cu silicon sau ciobani cu toiagul plin de Swarovski drept modele de urmat? Ai parte, deși n-ai carte, cam în felul ăsta se vede treaba din fața ecranului. Numa’ că lucrurile nu stau chiar așa.

Am căutat mereu să mă înconjor de oameni de la care pot învăța. De la unii am aflat că perseverența, munca asiduă și învățatul te duc într-un loc cald, plăcut, de confort financiar sporit. De la alții am învățat empatia și în unele cazuri cum să nu-mi pese de probleme inutile, care par că nici n-au existat peste ani. Nu exagerez când spun că oamenii cu adevărat realizați din jurul meu sunt cei cu studii, care și-au văzut de treabă în ciuda pipițelor drept material de studiu pentru ampla știință a venerologiei.

Ne uităm cu jind spre interlopi, de parcă ar fi chiar simplu să ai o viață ca a lor. Ieși la o cafea dimineață și te poți oricând trezi cu sabia la jugulară sau îmbrățișând gratiile reci în timpul iubirii aprige din pușcărie. Eu una n-aș risca. Dacă ți se pare așa cool, go for it! Da’ să nu te vaiți când ai rămas fără degetul de înjurat pentru că a trecut scadența la taxa de protecție.

Le privim admirativ pe domnișoarele(ha’, ce glumă) de la Capatos, de parcă și viața lor ar fi idilică. Cum o fi să te crăcănezi zilnic pentru un pumn de arginți, indiferent de gradul de elasticitate al pielii plătitorului? Nimic nu-ți taie mai abitir pofta de macarons decât un dos de boșo înstărit.

Înainte de a vă face modele din gonflabile și cefoși, gândiți-vă dacă v-ar plăcea să trăiți ca ei. Așa-i că nu sună așa rău o oră de lectură sau o pagină din culegerea de mate?