Până să vin la facultate, vizitele mele în capitală au fost pe la prieteni de familie sau rude, în zone liniştite, cu verdeaţă, copii şi căţei. Ştim cu toţii de boom-ul hip-hop şi de BUG Mafia. Când eram prin clasa a V-a chiar scriam versuri de genul ăsta, mai ales că întotdeauna mi-a plăcut muzica asta şi muzica neagră în general. Uitându-mă cu obsesie la videoclipurile BUG de la Atomic, în mintea mea s-a format o imagine completă şi complexă a Pantelimonului. Blocuri scorojite, băieţaşi cu bâte şi pistoale, drogaţi care îşi bagă în venă. Toţi flancaţi de păpuşe groteşti în latex, care pentru 5 lei fac orice. Ce mai, un peisaj scos parcă din ghetourile americane.
N-am avut o studenţie zvăpăiată, ba chiar liniştită. Un mic apartament de două camere lângă Piaţa Universităţii, un trai fără grijile şi nevoile unui student clasic. În mintea mea, niciodată nu trebuia să ajung în Pantelimon, cine ştie ce mi se poate întâmpla?!? Mi-am făcut curaj şi hai la plimbare! Ce am găsit? Oameni normali în dum spre serviciu, mămici plimbând cărucioarele, mamaie cu urecheaţii în lesă. Nicio bâtă, niciun foc tras. La naiba, nici măcar prostituate! Mai apoi am stat cam un an în zonă, undeva pe lângă Piaţa Iancului. Un drogat n-am văzut! În schimb, la plimbările de seară pe la Universitate fauna pestriţă se dezvăluia de cum se întuneca, mai ales prin pasajul pe atunci nerenovat.
Asta a fost prima mea lecţie despre cum e minţit poporul cu televizorul. De atunci n-am mai crezut nimic. Păi cum? Băieţii ăia oropsiţi de fapt stăteau la bere în scară, plimbau căţelul mai pe seară şi apoi ieşeau la o cină romantică alături de iubită. Şi tot de atunci am încetat să mai suport oamenii care se victimizează. Sincer, sunteţi penibili.