Mama și tata m-au vrut doctor. Ideea lor despre viața mea presupus îndestulată era ca eu să am un post bunicel într-un spital, din provincie cel mai probabil, să fac vechime, apoi să ies la pensie și să mor. N-a contat că marea mea pasiune a fost studiul limbilor străine la care, de altfel, am fost și olimpică în fiecare an de școală. N-a contat că la vederea unei subțiri dâre de sânge, după ce m-am tăiat la picior la o Spuma Party din Costinești, am leșinat fix acolo, în baia insalubră din Ring. N-a contat că n-am avut în veci aplecare către studiul științelor exacte.
La finele clasei a XII-a, după Bacul luat cu un mai mult decât onorabil 9.50, m-am trezit la admiterea la Facultatea de Medicină din Cluj. De ce tocmai la Cluj, poate vă întrebați. Pentru că, știi mamă, ardelenii sunt altfel, tu trebuie să ieși din Regat și să aspiri spre partea occidentală a țării. Am spus că vreau să fiu profesoară. Mi-au spus că mor de foame. Am spus că vreau să fac Turismul, pentru că iubeam geografia. Mi-au spus că ce… mă fac turist sau cum?
În fine, nici până astăzi ai mei nu recunosc că m-au influențat întru alegerea de a da la Medicină, ceea ce am și făcut. Am picat cu brio și m-am întors. Unde? În Regat, fir-ar ea a dracului de exprimare arhaică. Uite-așa am aterizat în București, unde am făcut Jurnalismul, ulterior lucrând în presă ceva ani. Despre groaznica experiență în redacția de știri a Antenelor voiculesciene poate cu altă ocazie.
Acum lucrez în vânzări și de mai bine de zece ani tot scriu pe blog sau prin alte părți. Cine sunt din punct de vedere profesional? Nici acum nu știu. Să zicem că-s un soi de struțocămilă compusă din următoarele activități: scris, juridic, vânzări și antreprenoriat. Cu toate astea, sunt o struțocămilă fericită. Îmi plac toate, am făcut întotdeauna ce-am simțit, fără regrete după niciuna dintre schimbări. Din fiecare etapă am învățat câte ceva, iar fiecare dintre profesiile de mai sus e parte din mine. Sunt un trifoi cu patru foi, veșnic în căutare de noi frunze. Repet: sunt o struțocămilă fericită. Aș fi fost un doctor nefericit, iar un doctor nefericit e o povară pentru societate, mult mai mult decât o vânzare eșuată, un articol prost sau un faliment răsunător.
Dar tu? Ți-ai ascultat părinții? Dacă da, au avut dreptate? Dacă nu, mă simt nevoită iarăși să întreb: au avut dreptate?
P.S.- Nu-i judec pe ai mei și nici nu o voi face vreodată. Au trăit vremuri în care noțiuni precum antreprenoriat sau freelancer erau ca virginele în Loft, inexistente.