Scrollez pe Facebook și nu-mi vine să cred. Cele mai accesate pagini de către neamul nostru muieresc sunt niște mocirle de platitudini, dejecții presărate cu neologisme siropoaso-grețoase, mlaștini putregânde pline de minciuni și vrăjeală de Obor. Toate spun același lucru: ești senzațională, fabuloasă, mirobolantă. Nimeni nu te merită, nimeni nu-ți ajunge la năsuc.
Da, Pisi, ești specială! N-ai nimic de perfecționat, nimic de învățat. Le știi pe toate și lumea e la piciorușele tale. Iar bărbații, niște nemernici! Proști, curvari, tirani, bețivi, drogați, nucleul răului din lume, mai pe scurt. În schimb, tu ești miezul întregii lumi, spuma mării, licărul razelor de soare, răcoarea din roua dimineților târzii. Br…
Fantastică e calitatea comentariilor madamelor cititoare. Cam așa:
“Unde sămi găsesc bărbat care săl iubesc ântotdeauna? Ke să fc? Așa o prințesă ca mine, harfistă de lucs. Nui păcat de la Mnezeu s-ă fiiu singură? Numai sunt bărbați buni pe lume. Sau dus dreacu’!”
Unde-i femeia grațioasă, isteață, plăcută? Unde-i femeia cu demnitate, simț al ridicolului și percepție clară a realității? Unde ne sunt modelele, mentorii? Ce să învețe generația de mâine de la noi, muierile de azi? Să plângă pe net după cocalarul care dă cu pumnul, da’ e băiat bun, că spală vasele? Să-și cumpere păr, buze și țâțe în loc de cărți, cursuri, călătorii, experiențe? Să savureze flatulențe din dosul cerebelului, considerându-le scrieri de mare valoare? Să aspire la cariere de asistente TV, purtătoare de întregi tratate de dermato-venerologie?
Nu vreau să văd nici mironosițe leșinate la auzul înjurăturilor de zi cu zi, pentru că o femeie știe când să-și bage și când să-și scoată, rămânând totuși o doamnă. Prefer de o mie de ori o femeie curajoasă și cu gura spurcată, unei pudibonde sfrijite, cititoare de spârcâieli internautice, depășite în valoare până și de manelele din colțul blocului.