Ştiţi bine că ador să gătesc şi că am şi demarat la un moment dat un proiect culinar, abandonat ca de obicei din lene şi dintr-o reală problemă de a prioritiza lucrurile. (Nu, Spartacus şi Californication n-ar fi trebuit să aibă prioritate). Băi, una e să-ţi placă şi cu totul alta e să fii obsedată de treburi casnice.
Dacă te vezi mai des cu sticla de Domestos decât cu prietenii, eşti nasoală. Dacă preferi să aduni scamele şi să aspiri din nou, a treia oară într-o zi, eşti nasoală. Dacă ai impresia că bărbatul de lângă tine aşteaptă doar friptură, eşti nasoală din nou(de fapt, vrea şi garnitură şi salată, dar mai ales DESERT).
Să fie înţeles, n-am nicio problemă cu femeile casnice, dar am o preoblemă mare cu femeile care fac din curăţenia din casă un motiv de fală, analizând în detaliu praful de la colţuri când vin în vizită. Până la urmă, fiecare alege să facă lucruri care îi oferă plăcere. Eu, de exemplu, ador să vorbesc. În general cu oamenii, câteodată singură(mda, s-ar putea să am o problemă aici). Mi-a plăcut dintotdeauna, mai ales dacă port discuţii în contradictoriu, pe un ton civilizat. Dar nu mă consider psihanalist, orator sau, mai nou, speaker.
Hai să nu mai facem dintr-o furnică harnică, dar totuşi banală şi neinteresantă, o tarantulă fioroasă care impune respect până şi vieţuitoarelor care au de zece ori dimensiunea sa. Dă-l în laveta mea de praf!