Browsing Tag

empatie

ganduri romanisme

O zi din viața lui Matei, copil de parazit social

23 iulie 2018

De fiecare dată când legea tinde să fie abuzivă, când avem proteste, când ne cresc prețurile, când găsim gunoaie aruncate pe stradă, ne îndreptăm cu furie spre ceea ce numim, plini de elitism, paraziți sociali.

Ei sunt de vină, fără îndoială, pentru toate relele din țară. E al naibii de ușor să-l consideri prost/lache flaușat pe cel de lângă. Te face să te simți bine. Inteligent, puternic. Te-ai descurcat în viață. El nu. Un vierme pe care îl târâi după tine, care-ți mușcă nemilos din salariu, care întotdeauna alege greșit liderii. Îl disprețuiești, te scârbește, îl scuipi între ochii bovini de fiecare dată când conducătorii tăi au mai făcut o boacănă. De fiecare dată când n-ai primit mărirea de salariu. De fiecare dată când ți se strică mașina, gropile sunt din cauza lui.

Hai să facem împreună un exercițiu de imaginație (nu de imagine, vorba unei cerebral destinse doamne). Să trecem puțin prin viața unui parazit social așa, sub formă de monolog corect gramatical(pot doar să sper):

“Eu sunt Matei. M-am născut într-un sat de munte, într-o casă de lut cu două camere. Tata- iubește țuica de când mă știu. Mama- când la prășit, când la cerut prin sat, când ruptă de șale după o bătaie zdravănă. Am cinci frați și o soră. Unii mai mici, alții mai mari. Am 7 ani și sunt așa, pe la mijloc. Nici mic, nici mare. Nici isteț, da’ nici prost.

Nopțile de iarnă sunt cele mai grele.N-avem lemne în fiecare zi, dar ne mai încălzim unii cu alții, plus că ne-a dat primarul vreo două pături. Om bun primarul nostru. Mama zice că dacă nu era el, n-aveam nici bani pentru cartofii cu ceapă din fiecare zi.

Odată, țin minte că ne-a chemat nea primarul la mici cu muștar. M-a mângâiat pe spate și-a zis că-s băiat bun. A fost cea mai fericită zi din viața mea. În câte o seară, când mă doare stomacul de foame, mă gândesc cu drag la ziua aia.

La școală nu prea-mi place. I-am zis doamnei învățătoare că vreau să fac forme din lemnul din pădure. I-am arătat o cizmă făcută de mine din câteva surcele. A râs așa de tare… Nu știu de ce, că mama a zis că-i frumoasă, că n-o pune pe foc iarna asta. Doamna a spus că mori de foame cu asta. Să-nvăț să dau cu sapa ca mama sau să merg cu oile. Asta menire pentru un băiat voinic, nu prostii. Școala nu te-ajută la nimic, așa mi-a zis și mama. Soră-mea, cea mai mare dintre noi, a terminat opt clase și spală la fund doi puradei. La ce bun?

Săptămâna trecută am mers la dispensarul din sat. M-a prins o răceală de la frigul din casă. Domnu’doctor a zis că nu-i bai, îmi trece. De unde bani de pastile? I-am zis lui tata c-aș vrea pastile. După ce m-a bătut bine cu cureaua, mi-a dat o țuică, fiartă pe plită. Așa m-am încălzit…. Cred că a fost a doua cea mai fericită zi din viața mea. Mai stau în câte-o seară pe prispă și mai iau o gură de țuică. Atât îți trebe’ în viață: un primar bun la inimă și-o țuică aprigă”

E, cum e? Oare ce urmează pentru Matei? Un MBA? Un post de web designer, avocat, medic sau poate de digital nomad? Citybreak-uri prin Europa? Risotto cu trufe? Șampanie la LOFT? Revelion în Dubai? Poate un bilet la UNTOLD sau la TIFF?

Cum îi putem, omenește posibil, cere lui Matei să aleagă varianta mai bună? Cum îi putem cere lui Matei să aibă noțiuni de economie, fiscalitate, repere morale, coloană vertebrală, adaptare la tehnologie și inovație? Sau poate noțiuni elementare de matematică sau limba română?

Putem să vedem cum ajungem la rădăcină, să o scoatem și să plantăm ceva mai bun în loc. E nevoie de timp. Zeci de ani. Mii de Matei scoși de acolo cu răbdare și empatie. Dar ceva super șmecher putem face chiar de azi: să ne oprim din a-i judeca!

sursa foto