Browsing Tag

colectiv

romanisme

Câteodată eroii au barbă și ascultă rock

3 noiembrie 2015

Azi am ieșit două minute pe balcon să privesc soarele. Am simțit cum o gânganie mi s-a suit pe umăr. Am fost cât pe-aci s-o plesnesc, s-o ucid după cum mi-e obiceiul. Când m-am uitat mai bine, era o gărgăriță. Am scos un gingaș awwww… și am lăsat-o să-și vadă de drum.

gargarita

Suntem oameni și avem prejudecăți. A nega treaba asta e ca și cum am spune că cerul nu-i albastru. Privim oameni, obiecte, viețuitoare și ne luăm după ambalaj. Strălucește, înseamnă că e frumos. E negru și mat, evident că e ceva urât. Eroii zilelor noastre, actori fără voie în tragedia Colectiv, ne-au arătat din nou cât de mici suntem. Cât de înguste ne sunt orizonturile.

Dintotdeauna mi-a plăcut muzica rock. Mereu mă distram când dădeam play la Korn îm metrou, iar oamenii de lângă mine se uitau cruciș. Cum se poate ca pitica asta de un metru jumate și cu geacă roz să asculte urlăturile alea?!? Rock-ul nu se trăiește doar prin haine, inele masive sau blugi rupți. Eu l-am trăit și la costum și la rochiță înflorată, asta pentru că rockul nu e doar muzică, e o stare. Sunt demonii pe care-i porți în tine, dansând pe versuri. Sunt emoțiile tale, urlate din toți rărunchii, pe cord deschis.

Comentariile semenilor mei la pozele celor doi tineri care și-au dat viața pentru alții m-au dezgustat, m-au golit de simțăminte, m-au revoltat și întristat în egală măsură. Se spune că trebuie să taci, să pleci capul sau să te uiți în altă parte. Eu nu pot.

Vreau să protestez, să strig, să urlu, să iau parte la schimbare. Vreau o țară curată, o țară care nu-și ucide viitorul, o țară care-și apreciază eroii dinainte să-i îmbrace în doliu. O țară în care gândacii jegoși deghizați în gărgărițe să fie demascați și striviți. În stradă cu noi!