Binecuvântare mai mare decât cea de a da vina pe alții pentru greșelile noastre nu cred că există. Când pasezi maimuța responsabilității către o altă persoană sau entitate, sufletul ți-e ușor ca un fulg. Și ce dacă n-ai dreptate, atâta vreme cât te simți un pic mai bine?
Să vă spun povestea cu mama și buxusul. Buxusul e boschetul ăla, care se află pe marginea trotuarelor . (Am o amintire strașnică, din pubertate, cu buruiana asta. Am primit-o drept mărțișor, ornată cu câteva flori de hârtie. Partea dubioasă a fost că aroma dulcelui mărțișor era Urină d’Eau. Deh, vestitorul primăverii)
Am avut în curte câteva tufișuri care s-au uscat anul ăsta. Crezul mamei mele? „Așa a vrut Dumnezeu”.
Băi, mi-l și imaginez pe bărbos, cum stă el relaxat, pe tronu-i de aur. Se uită de sus când spre Nisa, când spre Siria, când spre Turcia. Își freacă nerăbdător mâinile încrețite de timp și își scarpină creștetul plin de frământări. Ce se va alege de Lumea Asta, oare? Ce să facă? Ce să facă?
-Stai așa! STAAAAI!
-Ce se-ntâmplă, Șefu’? Întreabă Sfântu’ Petru
-E un buxus într-o curte din Costinești, care crește nederanjat de aproape cinșpe ani!
-Dar, dar! Șefu’, trăi-ți-ar barba stufoasă, lumea e în haos, la orice colț de continent oamenii se ucid unii pe alții. În unele locuri o fac pentru bani, în altele pentru o onoare închipuită și în cele mai multe, încep să o facă pentru Pokemonii ăia trimiși la mișto de Lucifer.
-Petrule, mă lași? Ia hai să-i dăm o pauză buxusului ăstuia, lasă prostiile.
Și-a smuls două fire din barba-i lungă, după cum a văzut la Gigi, le-a frecat satisfăcut între degete și, într-o clipită, buxusul a fost una cu pământul.
-Da’ ce-ai făcut șefu’? De ce?
-Că așa vreau io!
Și de-aici expresia “Așa a vrut Dumnezeu”!
Bag de seamă că așa a apărut Dumnezeu în ecuația vieților noastre. Am dat-o în bară în relațiile noastre sentimentale? Soarta sau Bunuțul Dumnezeu sunt de vină. Aaa, noi am mințit și înșelat? Tot voia lui Dumnezeu a fost. Așa a fost să fie. Destinul.
Ai furat un ou, un bou sau chiar tot grajdul și ai intrat la răcoare. Tot voia lui Dumnezeu, nene! Nu tu, tu ai urmat un destin crud, nemilos. Destin care te-a aruncat în ghearele disperării, în prăpastia fără de fund, aia unde și până și ecoul și-a pierdut glasul, numită viață.