N-am fost vreodată persona non grata prin grupurile prin care m-am învârtit. Întotdeauna m-am înțeles bine cu oamenii. Cei care mă cunosc știu prea bine că, pentru a mă scoate din pepeni rău de tot, e nevoie de muuult efort. Eh, asta până am ajuns la grădiniță la fii-mea. Mai bine zis grădi. Asta nu pentru că e un loc care-mi inspiră dulceață, gingășie, parfum roz în nări, ci pentru că-mi sună a îngrădire. Noi cotizăm, nu vorbim și mai ales, nu gândim. Din Iulia calmă, zâmbitoare, sociabilă, grădi m-a transformat în Doamna Nicolaie aia, știți voi… Indiciu: începe cu mu și se termină cu istă.
Ca orice bulibășeală din lumea asta, totul a început de la bani. Mai exact, bugetul de cadouri pentru Moș Nicolae și Moș Crăciun. Buget stabilt de un grupuleț de mămici entuziaste, la o ședință ținută în jurul orei 16.00. Cum ora la care aș fi putut ajunge n-a coincis cu voința grupulețului, a rămas să văd pe Whatsapp ce s-a decis. Le telefon mi s-a spus o sumă, am zis eu ok, de 60 de lei pentru cadourile pruncilor, înainte de ședință. După… ehehe. A devenit 150 de lei, ma frends. Doar pentru cadourile copiilor și închirierea unui Moș. Atât. Fără poze, filmări, cadouri doamne sau alte găselnițe de gen crăciunesc. Și musai toți copiii să aibă aceeași jucărie.
Am introdus în conversație un subțire “Mi se pare un pic cam mult” și de-acolo s-a dezlănțuit Iadul. Dintre vorbele de duh cu care am fost mângâiată, amintesc “distrugeți toată munca Doamnei educatoare”, “se pare că doar puțin suntem dispuși să oferim copiilor noștri”, “aceste discuții nu fac decât să-i rănească pe cei pe care pretindem că-i iubim”, “ce s-a decis în ședință rămâne stabilit și pentru cei care nu s-au implicat”. Mda. La o adică, dacă n-am ajuns la senzaționala ședință, alții au dreptul să decidă pe banii mei cât, ce și cum. Altfel, distrug Crăciunul. Grinchul de Dristor mi se mai spune.
Credeți că a adăugat cineva ceva? Credeți că m-a susținut careva, desi știu sigur că mulți părinți nu își permit suma asta? Noooo! Capul la cutie, nasul în jos. Mi s-a dovedit din nou că specie mai numeroasă de nevertebrate decât omul nu există. Personalul grădiniței nu cere și nu pretinde nimic, dar noi, prințesele de cartier, facem show! Am făcut chiar un sondaj printre prietenii mei și încă unul pe un grup mare de Facebook. Am găsit o singură mămică în București, sau maxim două, care plătesc mai mult ca mine. E inadmisibil ca în decembrie, taxa de serbare să fie aproape cât taxa de școlarizare.
Începând din acest fabulos decembrie, dacă mai aud vreun om că se vaită de sistemul de educație, îi bag pe gât globul și Steaua de la Pom, cu tot cu sfoară! Noi suntem sistemul. Noi, părinți cretini, care renovăm școli întregi, cumpărăm cercei de aur învățătoarei, uităm ce mai înseamnă să dăruiești o floare. Noi, părinți idioți, care ne învățăm copilul că jucăriile sunt importante. Nu atmosfera, trăirile, emoțiile, prieteniile, lecțiile învățate. Nu, nenicule! Să fie mașina cu telecomandă placată cu platină, iar păpușa cu aur între buci. Și poate, la grupa mijlocie le dăm la anu’ un iPhone7, că tot e belea el, așa. Vrem să plătim ca să fim iubiți atât noi, cât și copiii noștri. Dragi părinți, școala sau grădinița nu-s curve, să vă iubească pentru bani!
