Browsing Tag

amintiri

fericire

Anul în care nu-mi doresc nimic

20 decembrie 2020

Stau la marginea fotoliului. Am rădăcinile părului crescute, unghiile fără pic de ojă, fața nemachiată, colanți de la Pepco, un tricou vechi și șosete bărbătești.E primul an în care nu îmi doresc niciun obiect. N-am nevoie de nimic. 

În nicio altă zi nu m-am simțit mai aproape de primăvara aceea din copilărie. O primăvară care a schimbat tot în mine. O primăvară în care am învățat prima lecție cu adevărat importantă. Că banii și lucrurile materiale nu înseamnă nimic. Totul poate să dispară în câteva ore. De fapt, e chestiune de minute.

În 10 minute o casă a ars până la temelie. O casă nu e niciodată doar o casă. Focul nu a mistuit doar pereți fragili din chirpici și acoperișurl de lemn, muncite bucată cu bucată. A mistuit amintiri, copilărie, râsete, tinereți de trudă ale unor oameni simpli, așa cum sunt bunicii mei.

Le-a luat 20 de ani să construiască cele trei căsuțe din curte. Erau atât de săraci când erau tineri încât deseori masa lor era un ou, dat pe din două. În casă au pus toată agoniseala de ani întregi, camaraderia lor călduță, prieteniile legate pe lângă paharele de vin de sub via din curte. 

Țin minte totul, ca și cum copilăria mea ar fi fost ieri. Ca și cum anii nu au trecut, ca și cum Moș Crăciun vine tot acolo, cu portocală și napolitană cu lămâie. Și miroase a cetină, ger și tihnă.

Totul e încă acolo. Poarta albă cu urme de rugină, căsuța în care visam să fiu vânzătoare la magazinul de suveniruri, carpetele cu căței jucând biliard, grajdul Joianei, fiecare piatră din pavaj. Săptămânile de boli ale copilăriei care m-au făcut să devin cititorul care sunt astăzi. Revelioane cu țigări din gumă pentru copii, salată de Beouf și muzică la casetofonul cu lumini.

Niciodată nu au contat banii sau obiectele pentru mine așa cum contează pentru alții, dar anul ăsta parcă m-a adus cu forța înapoi în timp. Acolo unde zilele se repetă la nesfârșit, unde ești doar tu cu tine, fără poleială, fără plasă de sprijin, fragil și vulnerabil. Un copil care nu știe încotro se îndreaptă, dar care știe că, până la urmă, incertitudinea e cea care-ți face inima să tresară. 

Nu știu ce va fi, dar am învățat că, atunci când totul arde din temelii, se face loc pentru ce va urma. Focul se stinge într-un final, însă când treci prin flăcări, ești inevitabil schimbat, aproape nou. Pregătit pentru orice. Lucrurile mărunte nu au decât valoarea pe care le-o dai. Și nu-ți mai dorești nimic, chiar nimic.